Campioana Romaniei la baschet, program incarcat inainte de start

0
Posted August 16, 2018 by Lucian Popa in Baschet

bascDouă săptămâni ne despart de primul meci test al echipei CSM CSU Oradea în această vară.

Campioana în exercițiu a României a primit confirmarea primilor cinci oponenți pe care îi va întâlni în presezonul ediției 2018/19.

Conducerea clubului roș-albastru a bătut palma cu patru echipe din Ungaria și una din România pentru jocurile de verificare pe care le va susține în perioada 29 august – 8 septembrie anul curent.

Programul jocurilor de verificare
– 29 august (miercuri), la Oradea, meci cu Szedeak Szeged (Ungaria)
– 31 august (vineri), la Timișoara, meci cu SCM Timișoara
– 4 septembrie (marți), la Szekesfehervar, meci cu Alba Fehervar (Ungaria)
– 6 septembrie (joi), la Szolnok, meci cu Szolnok Olaj KK (Ungaria)
– 8 septembrie (sâmbătă), la Debrecen, meci cu DEAC Debrecen (Ungaria)

Apoi, în intervalul 13-15 septembrie, la Oradea, se va desfășura turneul memorial Antonio Alexe. La acest eveniment vor fi invitate două echipe. În continuare se poartă discuții cu potențiali adversari, urmând ca după încheierea acestora să fie anunțate formațiile care vor evolua la evenimentul amintit.

Reamintim că sezonul competițional 2018/19 demarează în mod oficial pe 20 septembrie anul curent, atunci când CSM CSU Oradea se deplasează în Finlanda, pentru confruntarea cu Karhu Basket, din primul tur preliminar al Basketball Champions League. Două zile mai târziu, pe 22 septembrie, va avea loc primul meci oficial la Arena Antonio Alexe din Oradea. Este vorba despre manșa a 2-a a dublei cu campioana în exercițiu a Finlandei.

Programul CSM CSU Oradea până la jumătatea lunii ianuarie 2019
BCL TP1 M1 – 20.09 – Karhu Basket vs CSM CSU Oradea
BCL TP1 M2 – 22.09 – CSM CSU Oradea vs Karhu Basket
BCL TP2 M1 – 25.09 – BC Siauliai/Levski Lukoil vs CSM CSU Oradea (?)
BCL TP2 M2 – 28.09 – CSM CSU Oradea vs BC Siauliai/Levski Lukoil (?)
BCL TP3 M1 – 01.10 – CSM CSU Oradea vs Nanterre (?)
BCL TP3 M2 – 04.10 – Nanterre vs CSM CSU Oradea (?)
LNBM E1 – 06.10 – CSM CSU Oradea vs SCM Timișoara
BCL E1 – 09.10 – ?
LNBM E2 – 13.10 – CSM Steaua București vs CSM CSU Oradea
BCL E2/FEC E1 – 16/17.10 – ?
LNBM E3 – 20.10 – CSM CSU Oradea vs CSU Știința Dinamo București
BCL E3/FEC E2 – 23/24.10 – ?
LNBM E4 – 27.10 – SCM U Craiova vs CSM CSU Oradea
BCL E4/FEC E3 – 30/31.10 – ?
LNBM E5 – 03.11 – CSM CSU Oradea vs BC CSU Sibiu
BCL E5/FEC E4 – 06/07.11 – ?
LNBM E6 – 10.11 – CSM CSU Oradea vs U-BT Cluj-Napoca
BCL E6/FEC E5 – 13/14.11 – ?
LNBM E7 – 17.11 – BCM U FC Argeș Pitești vs CSM CSU Oradea
BCL E7/FEC E6 – 20/21.11 – ?
LNBM E8 – 04.12 – SCM Timișoara vs CSM CSU Oradea
LNBM E9 – 08.12 – CSM CSU Oradea vs CSM Steaua București
BCL E8/FEC F2E1 – 11/12.12 – ?
LNBM E10 – 15.12 – Știința Dinamo București vs CSM CSU Oradea
BCL E9/FEC F2E2 – 18/19.12 – ?
LNBM E11 – 22.12 – CSM CSU Oradea vs SCM U Craiova
LNBM E12 – 29.12 – BC CSU Sibiu vs CSM CSU Oradea
LNBM E13 – 05.01 – U-BT Cluj-Napoca vs CSM CSU Oradea
BCL E10/FEC F2E3 – 08/09.01 – ?
LNBM E14 – 12.01 – CSM CSU Oradea vs BCM U FC Argeș Pitești

Faza a 2-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2018/19 demarează pe 19 ianuarie 2019 și se încheie pe 6 aprilie. În perioada 3-18 aprilie urmează să se joace Cupa României pentru echipa orădeană (3 și 10 aprilie se dispută sferturile de finală, iar pe 17-18 aprilie are loc Final Four-ul), pentru ca pe 19 aprilie 2019 să aibă loc All Star Game-ul baschetului românesc. Playoff-ul LNBM se va desfășura între 24 aprilie și 7 iunie 2019.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)