Doua victorii intr-o singura zi pentru Simona Halep

0
Posted August 10, 2018 by Lucian Popa in Tenis

simoSimona Halep, locul I WTA, s-a calificat în sferturile de finală ale Rogers Cup, după ce a învins-o, vineri (joi, la Montreal), cu scorul de 6-2, 6-2, pe americanca Venus Williams, locul 14 WTA şi cap de serie numărul 13. Halep a spus că a avut parte de o zi grea la Rogers Cup, în care a fost nevoită să joace două meciuri, cu Anastasia Pavlicenkova şi cu Venus Williams, însă o poate considera frumoasă, pentru că a câştigat ambele partide.

“Cred că nu a fost ziua ei cea mai bună, dar am simţit că trebuie să stau concetrată la fiecare minge, nu conta scorul, a trebuit să fiu concentrată la fiecare punct. Cred că am jucat bine şi cred că pentru amândouă a fost o zi grea. O să dorm, dorm, dorm. Nu a fost o zi uşoară, dar a fost frumoasă cu două victorii. Este extraordinar să fiu din nou în sferturi aici şi vreau să vă mulţumesc tuturor că aţi venit. De fecare dată când joc, tribunele sunt pline. Mă bucur de timpul petrecut pe acest teren frumos, abia aştept să joc mâine şi să fac un meci bun”, a declarat Halep, la interviul de pe teren, după meicul cu Williams.

Simona Halep s-a calificat în sferturile de finală ale Rogers Cup

Ambele jucătoare au fost nevoite să dispute două partide joi, din cauza programului perturbat de ploaie din ziua anterioară. Mai puţin de cinci ore şi jumătate de odihnă a avut Simona Halep între meciul câştigat cu dificultate în faţa Anastasiei Pavliucenkova şi partida cu Venus Williams. Americanca a avut cam tot atât timp de refacere, dar ea a stat o oră mai puţin pe teren în întâlnirea cu Sorana Cîrstea, pe care a învins-o în două seturi. Seara, Venus Williams a intrat pe teren cu o genuchieră la piciorul drept şi jocul ei a fost clar influenţat de problemele medicale avute.

Halep a început mai bine şi a condus cu 2-0, după două ghemuri la zero, primul fiind un break. Williams a redus din diferenţă, apoi ploaia a început din nou să cadă la Montreal. Din fericire, nu a fost nevoie decât de o pauză de mai puţin de 15 minute şi meciul s-a reluat cu Halep la serviciu. La 15-30, în ghemul al patrulea, americanca a făcut o mişcare bruscă, încercând să-şi schimbe direcţia de deplasare şi şi-a agravat accidentarea de la picior, însă a continuat să joace. Halep s-a desprins apoi la 5-1, dar şi-a complicat finalul de set cu mai multe erori neforţate şi duble greşeli. Ea a reuşit în cele din urmă să pună capăt setului, cu 6-2.

Deşi lupta părea inegală, Venus Williams a continuat să încerce să opună resistenţă şi a reuşit în unele momente chiar să facă spectacol. Încercând mereu să joace cu puncte scurte, americanca a greşit mult şi Halep s-a desprins la 3-0, cu două break-uri. Williams a făcut rebreak, apoi s-a apropiat la 2-3 şi pe fondul unor mingi irosite de jucătoarea română. De la acest scor, liderul WTA nu i-a mai lăsat nicio şansă rivalei şi s-a impus cu un nou 6-2, după 72 de minute, în care sunt incluse şi minutele de pauză din cauza ploii.

În faza următoare, Simona Halep va evolua, vineri (sâmbătă, nu înainte de ora 01.30, ora României), cu jucătoarea franceză Caroline Garcia, locul 6 WTA. Halep conduce cu 4-1 în întâlnirile directe cu Garcia.

Calificarea în sferturi este recompensată la Montreal cu un premiu de 60.120 de dolari şi cu 190 de puncte WTA.

Anul trecut, Halep a jucat în semifinale la Rogers Cup, când competiţia s-a disputat la Toronto. Ea a câştigat ediţia din 2016 a acestui turneu, tot la Montreal.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)