Serban Sere vrea sa asigure un viitor sectiei de baschet a CSM Oradea

0
Posted August 12, 2018 by Lucian Popa in Baschet

serbanTudor Fometescu și Edward Petrescu sunt ultimii veniți în lotul echipei noastre pentru noul sezon. Cei doi tineri au semnat cu CSM CSU Oradea pe o perioadă de 4 ani, conducerea clubului având încredere în potențialul celor doi componenți ai Echipei Naționale U-20 a României. Totodată, Edward Petrescu și Tudor Fometescu se alătură lui Bobe Nicolescu și lui Darius Meluț – toți cei 4 fiind eligibili regulii Under 23.

Prin cuvântul directorul Clubului, Șerban Sere (foto) le urăm celor doi noi-veniți mult succes în noul sezon și privim optimiști asupra perspectivei clubului asupra viitorului, așteptând ca tineri ca Fome, Edi, Bobe sau Darius să devină în scurt timp cei care vor umple noua Arenă ce va fi construită în Oradea.

”Credem că performanța prezentului nu are valoare dacă nu este încununată și de o privire spre viitor. Tocmai de aceea ne bucurăm să îi avem alături de noi pe doi dintre cei mai promițători tineri ai României – componenți ai Echipei Naționale U20 a României și cu siguranță viitori componenți ai primei reprezentative. Doresc astfel să le urez bun (re)venit la Oradea lui Tudor Fometescu și lui Edward Petrescu!

Este un nou exemplu că Oradea crede în tineri. Iar dacă Bobe a demonstrat în ultimii ani că educația sportivă primită în cadrul clubului nostru a fost una încununată cu performanțe frumoase, suntem siguri că la fel se va întampla și pentru Tudor și pentru Edward.

Credem în calitățile celor doi, iar tocmai de aceea atât Fome, cât și Edi au semnat contracte de lungă durată cu formația noastră. Vor fi 4 ani în care cei doi vor avea timp să ia pulsul baschetului mare, să se obișnuiască cu el și încet să facă pasul spre primul 5, să prindă minute și să bucure publicul orădean.

Proiectul nostru crede în tineri, crede în talentul lor, dar și în munca depusă aici pentru o dezvoltare sportivă cât mai bună. Pe lângă Bogdan Nicolescu, Tudor Fometescu și Edward Petrescu nu trebuie să îi uităm nici pe Darius Meluț, care va continua și el alături de noi, sau chiar privind la generațiile mai tinere pe Vlad Marinău, la rândul său selecționat la Echipa Națională.

Privim optimiști spre viitor, la potențialul pe care acești tineri îl au. Și cu siguranță în câțiva ani, vor face prin jocul lor ca noua sală care se va construi curând să fie plină de lei roșii îndrăgostiți de baschet.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)