Campioana Romaniei apeleaza la un fost component al echipei

0
Posted September 18, 2018 by Lucian Popa in Baschet

lucicCSM CSU Oradea a ajuns la un acord cu Uros Lučić pentru o colaborare pe termen limitat. În această perioadă Lucic se va antrena și va evolua pentru roș-albaștri, alături de care a câștigat un titlu de campion al României, pentru a ajuta echipa într-o perioadă aglomerată de meciuri.

Înalt de 2.07 metri, Lučić (foto în acțiune) este jucător de poziția 4. El poate fi utilizat și la poziția 5. Originar din Belgrad, Uros se întoarce în România, acolo unde a mai avut trei experiențe, două dintre ele consemnate în sezonul 2015/16 respectiv 2016/17, alături de CSM CSU Oradea, cu care a devenit campion al României.

Avea să fie cel de-al 6-lea titlu de campion național din cariera sârbului, el având trei astfel de trofee în Slovenia și două în FYROM.

Ultima experiență a lui Lucic s-a consemnat în sezonul 2017/18, în Ungaria, alături de Jaszbereny KSE. El a bifat 30 prezențe în primul eșalon maghiar, având medii statistice de 10.6 puncte, 4.3 recuperări, 2.5 pase decisive cu 52% la aruncările de două puncte, 33% la trei puncte, respectiv 78% la linia de pedeapsă.

De-a lungul carierei profesioniste, sportivul în vârstă de 35 ani a mai jucat pentru Radnički Belgrad, Sloga Kraljevo, Ergonom Niš, Zdravlje Leskovac, Mega Vizura, Zlatorog Laško, Krka Novo Mesto, Steaua București, OKK Belgrad, MZT Skopje și Jaszbereny KSE. foto: ebihoreanul.ro


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)