Performanta istorica pentru tinerii tricolori. EURO venim!!!

0
Posted October 17, 2018 by Lucian Popa in Fotbal

romaniaEchipa naţională de tineret a României a învins, marţi, la Ploieşti, cu scorul de 4-0 (3-0), reprezentativa Liechtensteinului, în Grupa a VIII-a a preliminariilor, calificându-se după mai bine de 20 de ani la turneul final al Campionatului European “under 21”, ediţia din 2019 urmând a avea loc în Italia şi San Marino. România a mai participat o dată la CE “under 21”, în 1998, când a organizat turneul final şi a ocupat locul 8, ultimul.

Italia, în calitate de ţară gazdă, şi câştigătoarele celor nouă grupe preliminare, Croaţia, Spania, Danemarca, Anglia, Germania (deţinătoarea trofeului), Belgia, Serbia, România şi Franţa, vor participa, anul viitor, la turneul final al Campionatului European de tineret.
Cele mai bune patru din cele nouă ocupante ale locurilor secunde, Grecia, Portugalia, Polonia şi Austria, vor disputa un play-off în dublă manşă pentru a stabili ultimele două selecţionate care merg la CE.

Turneul final al celei de-a XXII-a ediţii a Campionatului European de tineret va avea loc în Italia şi San Marino, între 16 şi 30 iunie 2019, cu participarea a 12 echipe, ce vor fi împărţite în trei grupe. Câştigătoarele fiecărei grupe şi formaţia de pe locul al doilea cu cele mai bune rezultate se califică în semifinale.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)