Fara sa forteze, campioana castiga lejer in capitala. Dinamo – Oradea 77-91

0
Posted December 14, 2018 by Lucian Popa in Baschet

dinamoEtapa a X-a a Ligii Naționale de baschet masculin, grupa valorică A a adus un nou succes în drptul campioanei României și anume CSM U Oradea. Gruparea bihoreană s-a impus în capitală pe terenul celor de la Dinamo Știința cu scorul de 91-77 (28-19, 20-19, 25-20, 18-19).

Al șaptelea succes din acest sezon.

Fără doar și poate echipa mai bună avea să-și impună ritmul pe toată durata partidei, cu mențiunea că elevii lui Cristian Achim au controlat partida din minutul doi și până în finalul jocului.

Kemp a deschis partida cu o aruncare de la distanță pentru ca Denison și Pasalic să ducă echipa orădeană în avantaj. Denison a punctat și el superb de la distanță, iar Fometescu din nou titular a evoluat cu mult curaj. Richard a mărit decartul la două cifre pentru ca în sfertul secund pe parche să apară și Petrescu.

Oradea menține un ritm bun fără însă să forțeze, iar acest aspect se vede automat în apărare acolo unde gazdele nu reușesc să câștige mingi importante. Watson sau Pasalic își pun în valoare colegii pentru ca Zekovic să acumuleze și el minute importante.

Surprinzător, vizitatorii au o stare de relaxare mult prea repede, Dinamo profită și vine la doar două lungimi în spatele campioanei. Zekovic, Fometescu superb și Watson refac diferența pentru ca la pauza mare Oradea să aibă zece lungimi avans.

Sfertul al treilea este unul în care cei doi antrenori români schimbă mai mereu, având nevoie de o rotație permanentă.

Campioana noastră e avantajată la acest capitol, având un lot mai numeros și mult mai valoros. Pasalic căpitanul formației din municipiul de pe Crișul Repede are o evoluție foarte bună, pentru ca diferența pe tabelă să crească în mod constant.

Campioana are și 20 de punte avans, Cristin Achim îi acordă minute și eternei rezerve Lazar Laszlo. Triplă pentru Badiu de la gazde, Lazar il dărâmă pe acesta din urmă. Jocul se încheie cu cinci jucători români pe parchet. Binențeles în cele două echipe. Cei mai buni marcatori ai disputei au fost Deloach 20 puncte, Kemp și Baker fiecare câte 12 respectiv Denison 16, Valeika 14, Pasalic 13.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)