Franta este noua regina a handbalului feminin european

0
Posted December 17, 2018 by Lucian Popa in Handbal

handÎmpinsă de la spate de o sală întreagă (14.060 de fani), naționala Franței s-a impus în marea finală a Campionatului European de handbal feminin, scor 24-21, împotriva selecționatei Rusiei. Campioana mondială a obținut pentru prima oară în istoria sa medaliile de aur la turneul european. După o primă repriză echilibrată, în care niciuna dintre echipe nu a reușit să se distanțeze la mai mult de două goluri (13-12 la pauză), Franța a gestionat excelent repriza secundă și a rezistat în fața fetelor lui Trefilov, care a rămas fără voce în finalul partidei.

În minutul 37 al partidei, Allison Pineau a transformat o aruncare de la 7 metri, însă aruncarea sa a lovit-o în frunte pe Seydokina și arbitrii i-au acordat un cartonaș roșu, decizia fiind fluierată îndelung de fanii prezenți în Arena AccorHotels. Jucătoarea a luat loc în tribune și a plâns în hohote timp de mai multe minute.

Lacrimile lui Allison Pineau, după ce a fost eliminată:

Alexandra Lacrabère a fost cea mai bună marcatoare a francezelor, cu șapte reușite, în timp ce Anna Vyakhireva a înscris cele mai multe goluri pentru Rusia (șase).

Pentru echipa Franței, aceasta a fost prima victorie în fața Rusiei din ultimii șapte ani. În 2011, Franța învingea în sferturile Campionatului European. Din acel moment, Rusia s-a impus în cele patru confruntări directe (inclusiv în finala Jocurilor Olimpice din 2016 și în primul meci de la acest EURO). Pentru rusoaice, aceasta este a doua finală de Campionat European pierdută, după cea din 2006 (atunci era învinsă de Norvegia).

În acest moment, Franța deține medaliile de aur atât la Campionatul Mondial, cât și la Campionatul European.

Câștigarea acestei competiții îi aduce naționalei Franței și prezența la Jocurile Olimpice din Tokyo, din 2020. Franța se alătura Japoniei (gazda JO) și Angolei (căștigătoarea Campionatului Africii din 2018).

Tot duminică, naționala României a fost învinsă de Olanda în finala mică și a terminat pe poziția a patra Campionatul European.

Clasamentul final al Campionatului European de handbal feminin din Franța:

1. Franța
2. Rusia
3. Olanda
4. România
5. Norvegia
6. Suedia

Rezultatele obținute de Franța la acest Campionat European:

Grupa preliminară B:

Franța vs Rusia 23-26
Franța vs Slovenia 30-21
Franța vs Muntenegru 25-20

Grupa Principală 1:

Franța vs Danemarca 29-23
Franța vs Suedia 21-21
Franța vs Serbia 38-28

Semifinale: Franța vs Olanda 27-21
Marea finală: Franța vs Rusia 24-21

Ce a făcut România de-a lungul timpului în istoria participărilor la Campionatul European

1994 – Țara Gazdă: Germania – România, locul 10
1996 – Țara Gazdă: Danemarca – România, locul 5
1998 – Țara Gazdă: Olanda – România, locul 11
2000 – Țara Gazdă: Romania – România, locul 4
2002 – Țara Gazdă: Danemarca – România, locul 7
2004 – Țara Gazdă: Ungaria – România, locul 7
2008 – Țara Gazdă: Macedonia – România, locul 5
2010 – Țara Gazdă: Danemarca/Norvegia – România, medalie de bronz
2012 – Țara Gazdă: Serbia – România, locul 10
2014 – Țara Gazdă: Ungaria/Serbia – România, locul 9
2016 – Țara Gazdă: Suedia – România, locul 5
2018 – Țara Gazdă: Franța – România, locul 4.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)