Categories Tenis

Cupa de Iarna la tenis de camp, a ajuns la editia a 4-a

tenisÎn perioada 19-22 inuarie, șase terenuri acoperite cu balon de aer cald ale Bazei Sportive Ioșia, vor găzdui ediția a IV-a a Cupei de iarnă la tenis de câmp. Întrecerile vor avea loc pe zgură și pe hard, iar categoriile de vârstă vor fi 10, 12, 16 ani plus seniori, atât la fete cât și la băieți. La categoria de 16 ani se va organiza și proba de dublu. Consurul, unul de categoria A este organizat de CSM Oradea sub egida Federației Române de Tenis, cu mențiunea că în 2018, clubul orădean a organizat nu mai puțin de 14 competiții interne, dintre care și una internațională.

Anul acesta, în luna iulie, CSM Oradea organizează pentru prima dată Oradea Junior Trophy la categoria 16 ani.

Revenind la Cupa de Iarnă, bugetul total au turneului va fi undeva în jurul cifrei de 6 500 ron, pentru ca arbitrul principal să fie Lucian Ghia din Brașov.  S-au înscris tenismeni din Salonta, Timișoara, Arad, Reșița, Cluj-Napoca, Zalău, Ștei, Hunedoara Baia Mare sau Satu Mare. Municipiul Oradea va fi reprezentat de tenismeni de la CSM și Sănătatea.

Disputele vor avea loc pe patru terenuri de zgură și două pe hard, pentru ca imediat după terminarea fiecărei categorii de vârstă să aibă loc festivitatea de premiere.

About Author