Categories Tenis

Irina Begu si Mihaela Buzarnescu in sferturi la Hobart

tenisEchipa formată din Irina Begu și Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturile probei de dublu din cadrul turneului de la Hobart, după ce s-a impus, scor 1-6, 6-3, 10-8, în fața cuplului Kaitlyn Christian/Alexa Guarachi (SUA/Chile). Meciul a durat o oră și patru minute.

În turul următor, cele două se vor întâlni cu perechea Anastasia Potapova/Dayana Yastremska (Rusia/Ucraina), care a trecut de echipa Alison Bai/Annerly Poulos (Australia), scor 6-3, 6-2.

Pentru calificarea în sferturi, Irina și Mihaela vor primi un cec în valoare de 910 dolari și 60 de puncte în clasamentul WTA de dublu.

Marți au trecut mai departe și Monica Niculescu și Raluca Olaru, alături de partenerele lor Zhaoxuan Yang (China) și Galina Voskoboeva (Kazakhstan). Monica și Raluca se vor duela în sferturi.

La simplu, Irina Begu o va întâlni pe rusoaica Anna Blinkova (96 WTA) în optimi, miercuri, în jurul orei 01:00. Mihaela Buzărnescu a fost eliminată de Belinda Bencic în primul tur.

Turneul de la Hobart face parte din categoria International, se dispută în perioada 7-12 ianuarie 2019, are premii totale în valoare de $250.000, iar directorul competiției este Darren Sturgess. Ultimele campioane ale probei de dublu sunt Demi Schuurs și Elise Mertens (Olanda/Belgia).

About Author