Categories Tenis

Cu cine vom juca pentru accederea in marea finala

franceRomânia va lupta pentru un loc în finala Fed Cup cu echipa Franței, în deplasare, pe 20-21 aprilie. Tricolorele nu vor avea deloc o misiune ușoară cu Franța, țară care a câștigat de două ori competiția și a mai ajuns în finală de alte trei ori. Cea mai bine clasată jucătoare din tabăra franțuzoaicelor este Caroline Garcia (19 WTA la simplu).

Franța se află de cinci ani consecutivi în Grupa Mondială din Fed Cup, competiție pe care a câștigat-o de două ori: în 1997 și 2003. De asemenea, franțuzoaicele au mai ajuns în finală în 2004, 2005 și 2016.

La ediția de anul trecut, viitoarea adversară a României a fost eliminată în semifinale de SUA, scor 3-2. Din echipa care a evoluat în 2018 în penultimul act al competiției au făcut parte Kristina Mladenovic, Pauline Parmentier și Amandine Hesse.

Debutul în FedCup: 1963
Meciuri jucate în FedCup: 151 (92 victorii – 59 înfrângeri)
Ani în Grupa Mondială: 39 (45 victorii – 35 înfrângeri)

Care sunt cele mai bune jucătoare ale Franței (conform clasamentului WTA):

Simplu:

19. Caroline Garcia (25 de ani)
51. Alize Cornet (29 de ani)
55. Pauline Parmentier (33 de ani)
64. Kristina Mladenovic (25 de ani)
103. Fiona Ferro (21 de ani)

Dublu:

3. Kristina Mladenovic
117. Alize Cornet
231. Elixane Lechemia
267. Manon Arcangioli
……….
532. Fiona Ferro

Căpitanul nejucător: Julien Benneteau (37 de ani).

Echipa care a jucat în sferturi împotriva Belgiei: Caroline Garcia, Alize Cornet, Pauline Parmentier, Fiona Ferro.

Rezultatele partidei Belgia vs Franța:

Alison Van Uytvanck – Caroline Garcia 6-7(2), 6-4, 2-6
Elise Mertens – Alize Cornet 6-7(6), 2-6
Elise Mertens – Caroline Garcia 2-6, 3-6
Ysaline Bonaventure/ Kirsten Flipkens – Fiona Ferro/ Pauline Parmentier 6-3, 3-6, 10-6

Franța și România s-au mai întâlnit o singură dată în FedCup, în 1976. Duelul disputat atunci în SUA, în sală, a fost câștigat de jucătoarele noastre, scor 3-0.

Meciurile partidei din 1976:

Florența Mihai – Natalie Fuchs 7-6, 6-2
Virginia Ruzici – Gail Lovera Benedetti 6-2, 6-1
Florența Mihai/Virgia Ruzici – Rosy Darmon/Gail Lovera Benedetti 6-3, 2-6, 6-1

About Author