Fostul junior al LPS-ului, a revenit la Zalgiris Vilnius

0
Posted February 21, 2019 by Lucian Popa in Fotbal

antalFotbalistul român Liviu Antal (29 de ani) şi-a prelungit, joi, contractul cu Zalgiris Vilnius, formaţie din prima ligă a Lituaniei pentru care evoluează din luna iulie a anului 2017.

“Liviu Antal, golgheterul campionatului Lituaniei în 2018, a semnat un nou contract cu Zalgiris Vilnius. Mult succes, Liviu”, a anunţat, joi, pe contul personal de Facebook, impresarul jucătorului român, Bogdan Apostu.

Liviu Antal (foto centru), și-a făcut junioratul la LPS Bihorul Oradea unde l-a avut ca antrenor pe Lucian Stance. El a fost transferat de Zalgiris Vilnius în iulie 2017 de la CFR Cluj, este golgheterul ediţiei 2018 a campionatului Lituaniei, cu 23 goluri în 27 de meciuri.

În cariera sa de până acum, fotbalistul român a mai evoluat pentru echipele Concordia Chiajna, FCM Târgu Mureş, Oţelul Galaţi, FC Vaslui, Genclerbirligi, Beitar Ierusalim, Hapoel Tel Aviv, Pandurii Târgu Jiu şi CFR Cluj. El are două trofee în palmares, titlul şi Supercupa României, ambele câştigate cu Oţelul Galaţi.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)