Mariuc Copil eliminat in optimi la Sofia

0
Posted February 7, 2019 by Lucian Popa in Tenis

copilAventura lui Marius Copil (foto, 56 ATP) la turneul de la Sofia a luat sfârșit în faza optimilor. Finalist la ediția de anul trecut a competiției din Bulgaria, românul a fost învins în trei seturi de Fernando Verdasco (26 ATP), cap de serie numărul 6. S-a încheiat 6-2, 4-6, 6-1 pentru jucătorul spaniol, care va da în runda următoare peste italianul Matteo Berrettini (locul 53 ATP).

Copil a cedat destul de ușor primul set, Verdasco fiind mai inspirat în momentele importante și profitând de șansele de break avute. La scorul de 2-2 pentru Verdasco, jucătorul nostru a dat cu piciorul la două mingi de break, permițându-i spaniolului să treacă în avantaj.

Românul a avut apoi două șanse de a-și câștiga serviciul, însă game-ul s-a dus în contul adversarului, care a fructificat prima minge de break (2-4). Numărul 26 ATP nu a fost trădat de serviciu în game-ul următor, a cedat un singur punct și a dus scorul la 5-2 în favoarea sa. Spaniolul a închis primul set cu încă un break, reușit la a treia oportunitate, după 41 de minute.

Actul al doilea a fost unul extrem de echilibrat. Copil a fost cel care a rupt echilibrul la 3-3, break-ul reușit fiind suficient pentru a-și adjudeca setul. S-a mers cap la cap cu serviciul, iar Copil a încheiat socotelile cu un game alb, după 38 de minute de joc, și a trimis partida în decisiv.

Al treilea set a fost un monolog din partea lui Fernando Verdasco. Românul a fost de nerecunoscut, și-a adjudecat un singur game și a fost nevoit să se recunoască învins. De la scorul de 1-1, Verdasco și-a trecut în cont cinci game-uri consecutive și a pus capăt partidei după o oră și 47 de minute de joc.

În sferturi, Fernando Verdasco îl va întâlni pe italianul Matteo Berrettini (locul 53 ATP), care l-a eliminat din competiție pe rusul Karen Khachanov (11 ATP), favoritul principal. Berrettini s-a impus cu 6-7(6), 6-3, 6-4, după o partidă de două ore și 12 minute.

Pentru prezența în optimi, Copil va fi recompensat cu 8.815 euro şi 20 de puncte ATP. După acest eșec, românul va coborî în clasamentul ATP cel puțin până pe locul 70.

La ediția de anul trecut a turneului de la Sofia, Copil a ajuns până în ultimul act (a fost prima sa finală ATP din carieră). Copil a fost învins atunci de bosniacul Mirza Basic, scor 7-6(6), 6-7(4), 6-4.

Turneul de la Sofia are loc în perioada 4-10 februarie 2019, este dotat cu premii în valoare totală de 524.340 de euro și face parte din categoria “ATP World Tour 250”.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)