Categories Fotbal

Patronul provocat, l-a ”altuit” pe centralul provocator!!!

Un meci de fotbal care la prima vedere părea doar unul al rivalității pe teren, s-a transformat în circ în toată regula. Duminică 10 martie la Livada, Unirea din localitate primea vizita celor de la Universitatea Oradea, în etapa a 16-a a Ligii a 4-a Bihor. Toate bune și frumoase până la primul fluieral unui central, căzut din lună direct în județul Bihor.

Ciuchita Laurentiu, căci despre el este vorba, venit practic numai el știe de unde în cadrul Comisiei Județene a Aritrilor Bihor este acuzat că în prima parte a partidei a avut o atitudine total iresponsabilă la adresa echipei gazdă, iar unele decizii bune sau mai puțin, erau mereu urmate de sancțiuni disciplinare împotriva gazdelor.

Problema e că nu se află la prima abatere, având antecedente cu o astfel de atitudine, mai mulți conducători din județ fiind total nemulțumiți de prestațiile lui, daer mai ales de o astfel de atitudine de superioaritate. Dar cum orice naș își are nașul, până la urmă s-a terminat destul de rău pentru el.

Studenții au condus cu scorul de 1-0 la pauză, după spusele martorilor în urma unei greșeli a portarului gazdelor, dar precedeat de o lovitură liberă acordată total în neconcordață cu realitatea din teren. De fapt golul a fost dintr-o lovitură liberă inexistentă.

La pauza meciului, Adrian Tătar fost jucător al echipei și actualul patron, a intrat în vestiarul arbitrilor pentru a-i cere socoteală nu numai centralului, ci și celor doi asistenți.

După un dialog mai puțin ortodox, fără înjurături, centralul a avut o reacție provocatoare la atitudinea patronului… Una peste alta, după mai multe schimburi verbale și provocări, Adrian Tătar l-a lovit pur și simplu cu palma peste față pe central, în văzul celor doi asistenți. Observatorul jocului, Cornel Pantea dorind să aplaneze conflictul a încercat să-l scoată pe patron din vestiar care însă nu a acceptat până când a continuat dialogul cu cei arbitrii.

De fapt dialogul s-a transformat în monolog și unul a vorbit, ceilalți au ascultat.

După câtave minute echipele au ieșit pe teren, dar stupoate… De la vestiare, arbitrii au refuzat să mai reia jocul, integritatea lor fiind pusă în pericol, după acest incident.

Centralul a sunat la un număr de urgență, a sosit la fața locului un echipaj de poliție, a sosit și ambulanța pentru a-i acorda ajutar dacă era nevoie, lucru care nu s-a întâmplat.

Deși inițial ar fi dorit să reia jocul în cele din urmă brigada de arbitrii s-a răzgândit și nu a mai continuat să arbitreze. Motivele pot fi multiple.

Este mai mult decât clar că un astfel de incident nu are ce căuta pe un stadion, indiferent de sport, iar scuzele nu-și mai au rostul. Dar nici nu poți să iei la mișto un patron care-și bagă proprii bani în fotbal și care susține o echipă de ani de zile. Nu este nici el ”ușă de biserică” mai având și el unele incidente din perioada când era activ…

Cazul va fi judecat la Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal Bihor, iar cu siguranță sancțiunile nu vor întârzia să apară.

Zâmbesc doar așa ironic, foști conducători de la echipele din Bihor, care de ani de zile reproșează faptul că arbitrii fac exces de zel de multe ori, acest aspect trebuind de mult eliminat.

About Author

3 comments

Andrei says:

Nu a fost chiar asa! A impartit avertismente ambelor echipe! A fost echidistant in decizii! A fost injurat din minutul 1 de catre presedintele echipei din Livada iar in minutul 30 l-a trimis in tribuna pe buna dreptate! Acel gol din lovitura libera nu a fost contestat, doar faptul ca inainte cu cateva secunde nu a dat un fault usor! Nu poate fi considerata o eroare de arbitraj!
Si jucatorii echipei Livada au spus ca pe buna dreptate trebuia oprit jocul dupa ce arbitrul a fost lovit la vestiar! Nu trebuie tolerat asemenea comportament!!

John says:

Taci ma naibii , nu mai tot îl scoate , e un gunoi și așa o sa rămână , foarte bine or făcut cu el , sper sa mai își primească

Vă rog fără jigniri, dacă se poate!!!

Comments are closed.