Tricolorii mici si-au definitivat programul pentru Campionatul European

romaniSelecţionerul Mirel Rădoi a definitivat programul reprezentativei de tineret pe perioada turneului final din Italia şi San Marino, dar şi în cea premergătoare acestuia, informează frf.ro.

După două zile în care vor efectua vizita medicală, tricolorii Under 21 se vor reuni pe 6 iunie la Centrul Naţional de Fotbal de la Buftea. A doua zi, delegaţia tricoloră va pleca în Italia pentru un stagiu de pregătire de 8 zile.

Reprezentativa noastră va fi cazată la hotel Miramonti din localitatea Bagno di Romagna. Stabilimentul dispune de toate condiţiile pentru o pregătire cât mai bună: teren propriu de antrenament cu gazon natural, teren cu gazon artificial, sală de fitness şi centru SPA.

Pe 15 iunie, tricolorii se vor muta în oraşul Forli, situat la 30 de km de Cesena, unde se vor caza la Grand Hotel Forli. Aici se va sta pe durata turneului final.

În perioada Campionatului European, şedinţele de pregătire se vor desfăşura la Campo Sportivo San Pieto in Vincoli, situat la aproximativ 25 de kilometri de hotel. Pe 16 iunie, atunci când e programat primul antrenament al tricolorilor la terenul respectiv, publicul şi reprezentanţii mass-media vor avea acces pe toată durata acestuia.

EURO 2019 va debuta pe 16 iunie. Adversarii tricolorilor vor fi Croaţia (18 iunie, San Marino, 19:30), Anglia (21 iunie, Cesena, 19:30) şi Franţa (24 iunie, Cesena, 22:00).

GRUPA A: Italia, Spania, Polonia, Belgia
GRUPA B: Germania, Danemarca, Serbia, Austria
GRUPA C: Anglia, Franţa, România, Croaţia

Programul grupei C:
18 iunie 2019: România – Croaţia (San Marino, 19:30), Anglia – Franţa (Cesena, 22:00)
21 iunie 2019: Anglia – România (Cesena, 19:30), Franţa – Croaţia (San Marino, 22:00)
24 iunie 2019: Franţa – România (Cesena, 22:00), Croaţia – Anglia (San Marino, 22:00)
Campionatul European se va disputa în perioada 16-30 iunie 2019, în 5 oraşe din Italia şi în San Marino: Bologna, Reggio nell’Emilia, Cesena, Trieste, Udine, Serravalle. Din cele 3 grupe se vor califica în semifinale câştigătoarele şi cea mai bună ocupantă a locurilor secunde.