Categories Fotbal

Razvan Burleanu: ”Fotbalul nu se poate dezvolta fara stadione moderne”

burleanuPreşedintele Federaţiei Române de Fotbal (FRF), Răzvan Burleanu, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Cluj, că găzduirea de către România a patru meciuri de la Campionatul European din 2020 va rămâne un eveniment unic, motiv pentru care lansează un apel de implicare a cât mai multor oameni, inclusiv prin voluntariat.

„O să avem foarte multe acţiuni speciale în fiecare colţ al ţării, astfel încât să putem să promovăm cât mai bine acest eveniment sportiv care cu siguranţă în plan fotbalistic va rămâne unic, inclusiv pentru următorii 50 de ani, fiindcă UEFA nu cred că va mai organiza (EURO) în 12 ţări. (…) Având această oportunitate de a găzdui acest eveniment, ne uităm nu numai la organizarea propriu zisă a celor patru meciuri, ci şi cum vom putea să facem posibil să implicăm activ fiecare român care îşi doreşte să ia parte la această experienţă unică. (…) O altă perspectivă asupra căreia vrem să insistăm foarte mult e aceea care ne va permite să dezvoltăm infrastructura sportivă, fiindcă găzduirea unui asemenea eveniment, a celor patru meciuri, presupune că avem nevoie de un stadion, pe care îl avem din fericire; în schimb, ceea ce ne interesează e să utilizăm acest eveniment ca să putem să facem un salt uriaş în partea de infrastructură, fiindcă fotbalul nu se mai poate dezvolta fără stadioane moderne, dar în acelaşi timp nu se poate dezvolta fără infrastructură la nivel de copii şi juniori, unde am suferit foarte mult”, a spus Răzvan Burleanu (foto).

El a adăugat că pentru organizarea celor patru meciuri, FRF îşi propune să adune peste 1.000 de voluntari, deşi în privinţa voluntariatului din România e necesară şi „o schimbare a mentalului colectiv”.

Potrivit lui Răzvan Burleanu, evenimentele sportive şi nonsportive pe care le organizează România cu ocazia EURO 2020 vor fi benefice ţării noastre şi în alte domenii decât cel sportiv.

„Tot acest parcurs din momentul în care s-a depus dosarul de candidatură, urmat de anunţul că România va putea găzdui patru meciuri la Europeanul de fotbal, continuă cu anunţul pe care l-am făcut la Bucureşti, în care pe 30 noiembrie 2019, cu o zi înainte de 1 decembrie, vom găzdui la Bucureşti tragerea la sorţi pentru Campionatul European. Cu siguranţă este cel mai important eveniment nonsportiv din cadrul EURO 2020, iar acest eveniment ne ajută cu atât mai mult ca să putem să poziţionăm ţara noastră – şi nu mă refer doar la fotbal – ca un actor foarte important în zona de diplomaţie sportivă”, a menţionat preşedintele FRF.

FRF a organizat, marţi, la Cluj-Napoca, o conferinţă de presă pe tema biletelor pentru EURO 2020 şi a programului de voluntariat derulat cu acest prilej, la care au participat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF, Florin Şari, managerul proiectului EURO 2020, Miodrag Belodedici, ambasador al EURO 2020 la Bucureşti, şi fostul internaţional Lucian Sănmărtean.

Punerea în vânzare a biletelor pentru EURO 2020 va începe în luna iunie.

About Author