Categories Fotbal

Luceferii dau lovitura si se impun pe terenul Snagovului

fotÎn cadrul etapei a 29-a a Ligii a 2-a de fotbal din țara noastră, miercuri 10 aprilie, pe Stadionul ”Voința” din Ghermănești, Luceafărul Oradea a obținu un succes extrem de important pe terenul celor de la FC Snagov.

Oaspeții au reușit în final să se impună cu scorul de 4-2 (2-0) asta în condițiile în care au condus cu scorul de 3-0. Orădenii au început mai bine jocul, Vasile Pop având douîă situații clare de poartă irosite cu multă ușurință.

În minutul 42 în urma unui contract în careul gazdelor între Lică și Vasile Pop se dictează corect penalty. Execută același Vasile Pop și roș-albaștrii trec în avantaj (1-0).

Ultimul minut al primului mitan aduce și golul secund, Alex Dulca șutează puternic, pe joc de la 20 metri, mingea ajune în poarta lui Târnovanu (2-0). Partea adoua a jocului aduce primele schimbări improtante în grnitutra gazdelor, care încearcă să revină în atac. La doar zece minute de la reluare, Preoteasa ia o acțiune pe cont propriu, terec lejer de ambii fundași centrali și din interiorul careului înscrie plasat (3-0).

Oaspeții fac pasul în spate, în tentativa de a conserva acest avantaj. Terenul foarte prost și ploaia mocănească a făcut ca meciul să fie unul extrem de modest.

În minutul 71 în urma unei aruncări de la margine, Lucian Ion șutează din demi-vole la colțul scurt, Moga fiind depășit (1-3). Meciul curge clar spre poarta bihorenilor, Huiban scăpat de stânga șutează paralele cu poarta.

Penultimul minut de joc aduce un nou gol în poarta luceferilor, Lică bate o lovitură liberă în careul orădenilor, Moga iese total aiurea și are o intervenție modestă, balonul ajunge la Ioniță care înscrie în poarta goală (2-3).

Pe finalul jocului, gazdele au atacat cu tot efectivul, pentru a obține egalarea. În minutul 90, Paraschiv a scăpat singur cu portarul de la mijlocul terenului, a pătruns la doar opt metri de poartă și a șutat modest în portar.

La doar un minut distanță, Ludușan, pe contraatac a stabilit scorul final, 4-2. Moga o comite din nou având o ieșire din nou aiurea, gazdele aproape de a reduce din diferență.

Trei puncte, extrem, extrem de importante pentru elevii lui Cristian Lupuț care pur și simplu au luat o gură de oxigen, în tentativa de a se salva de la retrohgradare în acest sezon.

De la gazde au lipsit o serie de jucătpori importanți, dar ei trec printr-o perioadă extrem de dificilă, fiind la a treia înfrângere consecutivă și la al patrulea meci fără victorie.

Pentru orădeni, urmează duminică de la ora 14,00 din niu la Digi Sport dispute de la Sânmartin cu Petrolul Ploiești.

FC Snagov: Târnovanu – Manole, Lică, Şerban, Nicoară – Tazouti (46 Elek), Borţoneanu (64 Gheorghe), Ion, Huiban – Dănălache (46 Buia), Ioniţă
Antrenor: Eugen Trică

Luceafărul: Moga – Wanya (62 Lu), Yabre, Oros, Moihedja – C-tin. Roşu, Preoteasa, Prejmerean, Dulca (80 Băican) – Paraschiv, Vasile Pop (75 Ludușan).
Rezerve: Cristian Lupuţ

About Author