Categories Fotbal

Razvan Lucescu si PAOK, castiga campionatul in Grecia

paokFormaţia PAOK Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, a câştigat, duminică, titlul în Grecia, învingând cu scorul de 5-0 echipa lui Dragoş Balauru, Levadiakos, în penultima etapă a campionatului elen.

Pentru PAOK, echipă la care este legitimat Alin Toşca, este primul titlu naţional după 34 de ani. Echipa PAOK Salonic a sărbătorit câştigarea campionatului printr-un spectacol impresionant la stadionul din Salonic, în care au fost amintite momentele importante din istoria clubului.

Golurile au fost înscrise de Evghen Şahov (minutele 3 şi 60), Diego Biseswar (8, din penalty), Fernando Varela (53) şi Karol Swiderski (81). Fostul stelist Fernando Varela a evoluat până în minutul 79. Alin Toşca nu a fost în lotul învingătorilor.

PAOK are 77 de puncte şi nu mai poate fi ajunsă de a doua clasată, Olympiakos Pireu, ce are cinci puncte mai puţin. Olympiakos a trecut duminică în deplasare de Lamia, cu 3-1.

PAOK mai are două titluri de campioană în palmares (1976, 1985). Echipa a ratat titlul în sezonul trecut din cauza incidentelor produse de fani la meciurile cu Olympiakos şi AEK Atena, dar şi a faptului că patronul clubului, controversatul om de afaceri de origine rusă Ivan Savvidis, a intrat pe teren la întâlnirea cu AEK având un pistol la centură. Savvidis a primit interdicţie de a intra trei ani pe stadioanele de fotbal.

Larissa este ultima echipă din afara Atenei care a câştigat campionatul, în 1988.

About Author