Categories Baschet

E normal sa-ti lauzi fanii tai nu ai adversarei!!!

csmCSM CSU Oradea a pierdut în finala Cupei României la baschet masculin – ediția 2019. Roș-albaștrii au fost învinși de BC CSU Sibiu cu scorul de 78-88. La finalul partidei s-a desfășurat conferința de presă oficială la care au participat antrenorul Cristian Achim și conducătorul de joc Giordan Watson.

Declarații Cristian Achim:

“Este o seară neagră pentru noi. După părerea mea echipa din Sibiu a fost mai bună în acest meci. O felicit pentru acest rezultat. Echipa care a câștigat a avut mai multă energie, mai multă dorință, mai multă putință fizică, la un moment dat mai multă clarviziune. Fanii Sibiului merită pe deplin acest trofeu. Consider că la Sibiul există o foame de performanță extraordinară. Se pare că noi am pierdut din această foame.

În prima parte cred că am primit peste 20 puncte după recuperări ofensive și după mingi pierdute de noi transformate de Sibiu în contraatac. Am primit 47 puncte în prima repriză, dar peste 20 dintre ele în astfel de situații. Este absolut jenant să pierzi o finală în acest fel, să nu te bați și să nu alergi. Este mesajul pe care l-am transmis în vestiar la pauză.

Drept urmare în repriza a 2-a am avut o reacție, dar răul fusese deja făcut. Le-am permis să-și intre în ritm. În plus, Sibiul a terminat această finală cu 55% la trei puncte. Când se întâmplă și acest lucru nu cred că mai e mult de spus. E adevărat că și noi am aruncat bine de trei puncte, însă Sibiul nu este o echipă care excelează neapărat la aruncări de la distanță.”

Declarații Giordan Watson:

“Felicit Sibiul pentru victorie. Au controlat acest meci, lucru vizibil inclusiv din statistică. Ne-au bătut la recuperare. Ei au avut o posesie pierdută mai mult decât noi, însă cred că fiecare intercepție a lor s-a transformat în coș. Acesta e jocul lor, se hrănesc din acest joc cu foarte multă intensitate și trebuie să le dăm credit pentru acest rezultat.

Anterior am jucat în acest gen de evenimente. Am câștigat turnee finale de cupă și am pierdut. Sentimentul pe care îl trăiești când pierzi este neplăcut. Este o lecție pentru mine ca jucător. Mă ajută să fiu un jucător mai bun, un coleg de echipă mai bun. Va trebui să ne resetăm și să ne focusăm pe ceea ce urmează, adică playoff-ul campionatului.”

About Author