Categories Baschet

Dubla campioana nationala va juca in Basketball Champions League

sibiuCSM CSU Oradea și-a depus candidatura pentru un loc în Basketball Champions League – ediția 2019/20.

Conducerea clubului a semnat și transmis formularul de înscriere în competiție, acesta fiind transmis către Federația Română de Baschet, de unde – după ce a fost semnat și ștampilat de forul la care clubul orădean este afiliat – a fost transmis către birourile Basketball Champions League.

Formația orădeană și-a depus candidatura pentru un loc în competiția principală organizată sub egida FIBA din postură de campioană în exercițiu a României. Roș-albaștrii s-au înscris pentru a 3-a oară în patru ediții de la startul Basketball Champions League.

Reamintim că în sezonul 2016/17, CSM CSU Oradea a avansat în faza grupelor, disputând patru jocuri în tururile preliminare, respectiv 14 partide în sezonul regulat. Roș-albaștrii au obținut calificarea în playoff-ul FIBA Europe Cup, stagiunea amintită cuprinzând 20 meciuri oficiale pe plan internațional pentru echipa orădeană. De altfel, sezonul 2016/17 a consemnat cea mai îndelungată experiență continentală pentru baschetul orădean.

În sezonul 2018/19, CSM CSU Oradea nu a reușit să se califice în grupele Basketball Champions League, fiind învinsă în primul tur preliminar de Karhu Basket, campioana Finlandei. Roș-albaștrii au continuat apoi aventura continentală în FIBA Europe Cup, competiție europeană inferioară.

Vom reveni cu informații referitor la participarea echipei în cupele europene în măsura în care solicitarea va fi acceptată, respectiv după ce vor fi furnizate mai multe informații oficiale în acest sens.

About Author