Cea mai categorica victorie a venit in ultima etapa

0
Posted June 1, 2019 by Lucian Popa in Fotbal

luceafÎn cadrul ultimei etape a Ligii a 2-a de fotbal, etapa a 38-a, Luceafărul Oradea a primit sâmbătă 1 iunie la Sânmartin vizita celor de la Dacia Unirea Brăila.

La finele unui meci spectaculos în specil în prima repriză, gazdele au obținu cel mai categoric succes din acest sezon și anume 6-0 (4-0) este adevărat în fața unei echipe de juniori. Jocul a fost unul fără istoric, în minutul 10 era deja 2-0 după reușitele lui Paraschiv și Vasile Pop.

Până la pauză Paraschiv a reușit hatrick-ul, după ce a mai transformat un penalty și a marcat din fața porții goale. În partea a doua jocul a semănat cunun meci de old-boys, ambele echipe preferând să folosescă jucători care au jucat mai puțin și foarte foarte tineri.

Ce a urmat, luceferii au mai marcat de două ori, prin Vasile Pop și Alexandru Dulca acesta din urmă, spectaculos cu câlcîiul. Și spectatorii prezenți preferau să discute cu toul alte subiecte în timpul meciului pentru ca timpul să treacă mult mai lejer.

Cel mai categoric succes pentru elevii lui Cristian Lupuț care au reușit un retur de campionat foarte bun și care putem spune că a fost una dintre revelațiile acdstei ediții de campionat, jucătorii autodepășindu-se în unele momente.

Luceafărul: I. Rus – Fl. Drăgan, Yabre (Core 46′), Oros (cpt.), Al. Băican – C-tin Roşu (Ciul 57′), Chiorean, Preoteasa (Tud. Călin 46′), Al. Dulca – Vas. Pop, G. Paraschiv
Antrenor: Cristian Lupuţ

Dacia Unirea: Iul. Moldoveanu (Stroe 74′) – Coteţ, Căruţă, Moroianu, Subţirică – Şt. Sava, M. Mihalcea – Val. Robu (cpt.), Konyeha (Cl. Popa 76′), Băcanu (Andr. Dobre 46′) – Duţu
Antrenor: Florentin Petre

Celelalte rezultate:
SSC Farul Constanţa – Ripensia Timişoara 1-1 (în tur 0-1)
Pedro Celestino 38′ – pen. / Mansour Gueye 86′
Aerostar Bacău – CS Baloteşti 7-2 (în tur 1-1)
Valentin Buhăcianu 11′, 18′, 51′, 55′, 63′, Stejărel Vişinar 60′, Alexandru Ciocâlteu 66′ / Vasile Mihai 8′, 79′
vineri, 31 mai, ora 16:30
CS Mioveni – UTA Arad 3-0 (în tur 1-2)
Daco-Getica Bucureşti – ACS Poli Timişoara 3-1 (în tur 0-0)
ASU Politehnica Timişoara – Metaloglobus Bucureşti 2-0 (în tur 1-0)
FC Argeş – Sportul Snagov  2-0 (în tur 0-1)
Petrolul Ploieşti – Academica Clinceni 2-3 (în tur 1-2)
Universitatea Cluj – Pandurii Târgu Jiu 2-0 (în tur 5-1)

Clasament final:

1 Chindia Târgovişte 38 27 7 4 79-33 88 31
2 Academica Clinceni 38 28 3 7 77-24 87 30
3 AS FC Universitatea Cluj 38 25 7 6 85-26 82 25
4 Petrolul Ploieşti 38 24 5 9 77-38 77 20
5 Sportul Snagov 38 21 7 10 56-37 70 13
6 FC Argeş 38 20 8 10 54-33 68 11
7 CS Mioveni 38 18 7 13 63-41 61 4
8 Luceafărul Oradea 38 14 10 14 57-59 52 -5
9 Metaloglobus Bucureşti 38 14 7 17 43-56 49 -8
10 ASU Politehnica Timişoara 38 13 9 16 39-38 48 -9
11 Daco-Getica Bucureşti 38 11 14 13 54-55 47 -10
12 Ripensia Timişoara 38 12 11 15 44-54 47 -10
13 UTA Arad 38 13 8 17 55-64 47 -10
14 SSC Farul Constanţa 38 14 5 19 46-60 47 -10
15 Pandurii Târgu Jiu 38 12 8 18 57-65 44 -13
16 ACS Energeticianul 38 9 12 17 46-55 39 -18
17 Aerostar Bacău 38 11 5 22 60-68 38 -19
18 ACS Poli Timişoara 38 7 8 23 31-67 29 -28
19 CS Baloteşti 38 6 6 26 31-88 24 -33
20 Dacia Unirea Brăila 38 4 7 27 30-123 19 -3


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)