Categories Alte sporturi

Performerii Salontei pe podium in Cehia

65538828_10157341186641575_8211162444073009152_o (1)Cinci componenți (patru jucători și o jucătoare) ai echipei Tengo Salonta au participat la un turneu internațional de futnet pentru seniori,juniori și feminin, care a avut loc în orașul Celakovice, aflat la 25 de km de Praga. Clubul salontan a încheiat cu o clasare pe podium.

Față de alte competiții organizate sub egida UNIF, de această dată s-a jucat doar la proba de simplu, fiind prezenți cei mai buni jucători din Elveția, Ungaria, România și țara gazdă, deținătoarea titlului mondial. Concurența a fost acerbă, la seniori fiind 35 de concurenți (s-a jucat în sistem grupe, apoi eliminare directă), la juniori 24 (8 grupe de câte trei apoi eliminare directă), iar la feminin 13 (4 grupe apoi eliminare directă).

Concurență acerbă

În întrecerea seniorilor au luat startul Alex Sorean și Nagy Darius, primul reușind să treacă de faza grupelor, fiind învins în optimi de slovacul Ladislav Stupak (reprezentând echipa cehă Vsetin) după o dispută strânsă. Acesta din urmă a ajuns până în finală. Darius a fost aproape de a ieși din grupe, dar în cele din urmă a fost devansat de doi adversari din Cehia.
De remarcat faptul că în careul de ași au pătruns doar reprezentant al țării gazdă, însă campionul mondial și european, Andrei Vit a rămas fără medalie, fiind învins în sferturi. Câștigătorul turneului a fost Michal Kolensky, sportivul clubului local, Spartak Čelákovice, urmat de Ladislav Stupák (NK Vsetín), Tomáš Roba (Sokol Prostějov) și Martin Janík (Slavoj Český Brod).
În competiția feminină, Andreea Neag a avut o evoluție curajoasă și dătătoare de speranță, fiind foarte aprope de o calificare în optimi. Nu a fot să fie, de această dată, însă viitorul sună bine pentru sportiva de la Tengo.

Mark Bence, finalist

Succesul, unul oarecum neașteptat, a venit în competiția rezervată juniorilor U18, acolo unde salontanii au fost reprezentași de către Mark Bence și Halasz Daniel, primul în vârstă de 17 ani, iar al doilea având doar 16 ani. Bence a reușit un parcurs excelent, ajungând până în finală, acolo unde a cedat la limită (2-1 la seturi) în fața adversarului său din Cehia, Dominik Veselý. Salontanul a fost singurul ”intrus” în careul de ași, unde au mai ajuns Václav Pohl și Josef Slavíček.
”A fost un turneu puternic, la care s-a adăugat drumul lung și extrem de obositor, dar nouă ne plac provocările tari. Mulțumim UNIF pentru invitație și pentru oportunitatea de a concura alături de crema mondială a acestui sport. Putem vorbi de cinci țări, jucătorii slovaci evoluând sub culorile formațiilor cehe pentru care joacă și în campionat. Sunt mulțumit de prestațiile sportivilor mei, aș remarca rezultatul excelent obținut de Mark Bence” – a declarat Vasile SOREAN, președintele CS Tengo Salonta și al Asociației Județene de Fotbal-Tenis Bihor, care a menționat faptul că echipa sa nu are parte de vacanță în această perioadă. ”Abia ce ne dezmeticim puțin după deplasarea din Cehia și vom porni din nou la drum, pentru a participa la Cupa României la fotbal-tenis, competiție organizată la Mamaia de către federația română de specialitate. Cu aceasta ocazie ii invitam pe toti bihorenii prezenti pe litoral in perioada 5-7 iulie sa ne urmareasca evolutia de la Mamaia.

About Author