Categories Fotbal

CFR Cluj-Napoca face un pas important spre grupele Ligii Campionilor

cfrCFR Cluj s-a calificat în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal, miercuri seara, după ce a învins formaţia kazahă FC Astana cu scorul de 3-1 (2-1), pe Stadionul ”Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca, în manşa a doua a turului întâi preliminar.

Campioana României a obţinut calificarea cu destule emoţii, după ce pierduse cu 0-1 în Kazahstan.

Oaspeţii au deschis scorul în Gruia prin Roman Murtazaev (4), dar echipa antrenată de Dan Petrescu a reuşit să înscrie de trei ori, prin Billel Omrani (10, 73) şi Evgheni Postnikov (26, autogol), iar în ultimele secunde ale meciului a avut şansă şi a scăpat fără gol.

Meciul a început prost pentru CFR, după ce Roman Murtazaev a deschis scorul cu un şut de la aproape 25 de metri, în min. 4.

CFR a dominat ostilităţile în faţa unei echipe de valoare modestă, totuşi, iar în min. 9 a venit prima ocazie clară, o bară a lui Rondon, după o minge întoarsă de Culio. Formaţia ardeleană a reuşit egalarea în min. 10, când Omrani a reluat simplu cu capul centrarea lui Djokovic.

CFR putea primi penalty în min. 21, când Deac a fost ţinut evident de Maevski în careu, dar arbitrul a lăsat jocul să continue.

Susic (25) a expediat un şut, deviat periculos, de la 30 m, această fază precedând al doilea gol al echipei clujene, un autogol al lui Postnikov, care a deviat şutul lui Omrani de pe partea stângă (26).

Campioana României a redus din motoare şi a permit oaspeţilor să iasă la atac, iar croatul Tomasov a avut o bună şansă de a marca, însă şutul acestuia a fost respins de Arlauskis (31).

Până la pauză, Burcă (34) a şutat de la distanţă, dar balonul a fost prins cu emoţii de Eric, iar în min. 43 Vinicius a avut un gol anulat pentru ofsaid.

CFR a continuat să atace şi în repriza secundă, iar Eric (49) a respins reluarea lui Djokovic, la centrarea lui Deac, Vinicius a trimis cu capul peste poartă (52), Djokovic (55) a şutat greşit din poziţie ideală, de la 11 metri, iar Rondon (60) a tras de la 12 metri, însă a prins Eric.

Golul calificării echipei clujene a fost reuşit tot de francezul Omrani (73), care a trimis în plasă cu călcâiul centrarea lui Susic, deviată de Beisebekov.

Omrani putea marca din nou în min. 76, dar a reluat puţin pe lângă poartă centrarea lui Deac.

Dan Petrescu a făcut un pas înapoi şi a efectuat câteva schimbări defensive, iar acest lucru putea să coste calificarea, oaspeţii ratând o ocazie uriaşă prin Janga (90+4), care a reluat din 4 metri în braţele lui Arlauskis.

CFR Cluj a controlat clar jocul şi putea câştiga mult mai clar. Aceasta a fost doar a doua victorie a echipei din Gruia în ultimele şapte meciuri europene acasă (un egal şi patru eşecuri).

CFR va juca în turul al doilea preliminar al Champions League contra campioanei Israelului, Maccabi Tel Aviv, în vreme ce FC Astana o va întâlni pe FC Santa Coloma (Andorra), în turul al doilea preliminar al Europa League.

Pentru CFR a fost prima victorie din noul sezon competiţional, după două eşecuri (0-1 cu FC Viitorul în Supercupă, 0-1 cu FC Astana) şi un egal (1-1 cu Poli Iaşi în campionat).

CFR 1907 Cluj – FC Astana 3-1 (2-1)
Au marcat: Billel Omrani (10, 73), Evgheni Postnikov (26, autogol), respectiv Roman Murtazaev (4).
Cluj-Napoca, Stadion ”Dr. Constantin Rădulescu”
Liga Campionilor – primul tur preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 0-1

 

About Author