Arbitrii romani au fost testati fizic si teoretic

0
Posted July 3, 2019 by Lucian Popa in Altele sporturi

arbiMarți 2 iulie și miercuri 3 iulie toți arbitrii care vor oficia în sezonul viitor al Ligii 1 au fost testați teoretic și fizic.

Primul test a fost cel teoretic și s-a desfasurat la Casa Fotbalului, ieri, în timp ce testele fizice au fost susținute azi la Centrul Național de Fotbal Buftea. Tot ieri au susținut examenul de evaluare și observatorii de arbitri pentru Liga 1.

Astfel, nu mai putin de 27 de arbitri “centrali” și 34 de asistenți, atât bărbați, cât și femei, au susținut testarea fizică la Buftea sub supravegherea lui Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, și a altor membri ai CCA.

„Toți arbitrii sunt gata de startul campionatului, toți sunt pregătiți. Testele au decurs foarte bine! La fel ca și fotbaliștii, indiferent de vreme, trebuie să-și facă foarte bine meseria!”, a declarat Kyros Vassaras la finalul testării.

„Nu am avut parte de vacanță, dar îmi place foarte mult meseria pe care o fac. Experiența de la EURO U21 a fost una senzațională, mă bucur foarte mult pentru rezultatul echipei noastre naționale, am fost în tribune alături de ei. E o perioadă grea acum, dar ne pregătim pentru un întreg sezon!”, a mărturisit Istvan Kovacs.

De asemenea, considerat cel mai bun arbitru român la această oră, Ovidiu Hațegan spune că este pregătit pentru noul sezon: “Ne propunem să avem un an bun, să eliminăm pe cât posibil greșelile mari. VAR ne-ar asigura liniște, nu ar mai fi discuții la finalul partidelor. Mă gândesc la Campionatul European de anul viitor, normal, mi-aș dori să arbitrez mai mult decât am făcut-o la EURO în 2016!”.

De asemenea, tot azi, este planificat, la Buftea, un workshop prin care se va stabili strategia pentru arbitrajul românesc pentru următorii cinci ani, la care vor participa atât membrii CCA, cât și cei opt instructori regionali al Comisiei.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)