FCSB trece cu dubla victorie de Milsami Orhei

0
Posted July 19, 2019 by Lucian Popa in Fotbal

fcsFCSB s-a calificat fără emoţii în turul al doilea preliminar al Europa League la fotbal, după ce a învins echipa moldoveană Milsami Orhei cu scorul de 2-1 (2-0), joi seara, în deplasare, în manşa a doua a turului întâi preliminar al Europa League la fotbal.

Vicecampioana României, care câştigase prima manşă cu 2-0, la Giurgiu, s-a impus prin golurile marcate de Cristian Dumitru (4), Răzvan Oaidă (42), ambii la primele reuşite în tricoul ”roş-albastru”. Golul de onoare al echipei din Orhei a fost reuşit de Vadim Bolohan (47).

FCSB a controlat prima repriză şi a marcat rapid, în min. 4, prin tânărul Cristian Dumitru (17 ani), care a reluat din apropiere mingea recentrată de Oaidă.

Coman (17) a reluat peste poartă din careu, după care Man (24) a pătruns frumos şi şutat cu efect, puţin alături de poartă.

Milsami a avut o singură ocazie în prima repriză, în min. 30, când Vlad a respins o minge în faţă, dar apoi a salvat situaţia în faţa lui Maxim Antoniuc.

Man a mai ratat o ocazie (40), după care Oaidă (42) a majorat diferenţa, cu o reluare simplă, la o minge întoarsă de Dumitru.

Echipa de peste Prut a înscris în debutul reprizei secunde (48), prin Bolohan, care a profitat de o eroare a lui Belu, după o lovitură liberă executată de Andronic.

Milsami a fost mai insistentă, iar Maxim Antoniuc a ratat două ocazii mari de gol, în min. 60 a scăpat mingea de sub control la 5 metri de poartă, iar în min. 85 a nimerit bara. Jardan a reluat din voleu (88), dar fără probleme pentru Vlad.

Şi FCSB a avut o bară, prin tânărul Robert Ion (68).

Echipa antrenată de Bogdan Andone a avut ceva probleme pe final, după ce a jucat în zece oameni din min. 81, când Mihai Roman s-a accidentat.

În turul al doilea preliminar al Europa League, FCSB va înfrunta echipa armeană Alaşkert FC, care s-a impus cu 3-1 şi 3-0 în faţa macedonenilor Makedonija Skopje. FCSB va juca primul meci în deplasare, la Erevan, pe 25 iulie.

Milsami Orhei – FCSB 1-2 (0-2)
Au marcat: Vadim Bolohan (47), respectiv Cristian Dumitru (4), Răzvan Oaidă (42).
Orhei, District Sport Complex
Europa League – primul tur preliminar (manşa a doua)
În prima manşă: 0-2


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)