Judoka oradeni se fac remarcati si in intrecerea veteranilor

0
Posted July 27, 2019 by Lucian Popa in Altele sporturi

gabJudoka orădean Aurel Gavriş şi-a respectat blazonul, în cadrul Campionatelor Europene de Judo – Veterani, care au reunit, în perioada 25 – 27 iulie, în Gran Canaria – Tenerife (Spania), 828 de competitori (694 la masculin şi 134 la feminin) din 35 de ţări. Astfel, după medialia de bronz cucerită anul trecut la Europenele de la Glasgow, Gavriş şi-a reeditat acum performanţa în cadrul categoriei + 100 kg M3. Categoria super-grea M3 (40 – 45 ani) a avut concurenţi din ţări cu certă tradiţie în judo, Gavriş fiind singurul reprezentant al României în timp ce, de pildă, din Franţa au luptat patru judoka iar Rusia a aliniat trei concurenţi. Dealtfel, traseul lui Gavriş a cuprins performeri din aceste două ţări care investesc imens în judo, la toate nivele de vârstă.
Astfel, după ce şi-a asigurat intrarea in semifinală învingându-l prin ippon pe francezul Hecquet Alan, Gavriş a fost învins, în prelungiri, la Golden Score, de rusul Kulikov Aleksandr, vicecampion mondial de veterani, anul trecut, la Cancun (Mexic).
“Diferenţa cred că a făcut-o pregătirea fizică. În timpul regulamentar meciul a fost echilibrat dar în prelungiri rusul a fost mai proaspăt. Dacă voi fi sănătos şi voi reuşi o pregătire intensă, chiar sper să-mi iau revanşa la Campionatele Mondiale care vor avea loc în toamnă, la Marrakesch”, a declarat Aurel Gavriş.
În meciul decisiv pentru medalia de bronz, orădeanul l-a învins, la wayary, pe germanul Taeuscher Rene.
Mai notăm că în procesul de pregătire, Gavriş s-a bazat doar pe colegii de la clubul Phoenix Oradea, folosindu-i pe cei mai uşori pentru exersarea tehnicilor iar pe cei de gabarit superior pentru randori şi luptă pentru prize. La organizarea pregătirii şi-au adus aportul şi experimentaţii sensei prof. Alexandru Chirilă şi Aurel Pleş.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)