CFR Cluj termina nedecis meciul tur cu Celtic Glasgow

0
Posted August 7, 2019 by Lucian Popa in Fotbal

SEZON 2019/2020 - FOTBAL - LIGA CAMPIONILOR - CFR CLUJ - CELTICCFR Cluj a terminat la egalitate, 1-1, meciul cu Celtic Glasgow, din turul trei preliminar al UEFA Champions League.

La capătul unui joc echilibrat, cu CFR mai activă în ofensivă în partea secundă, ardelenii merg cu speranţe în Scoţia, acolo unde au nevoie de o victorie sau de un egal cu minim două goluri marcate.
Cele două echipe au lăsat deoparte perioada de tatonare şi au început foarte tare meciul. Edouard a avut un şut periculos la poarta CFR-ului în minutul 5, prins greu de Arlauskis, iar la faza imediat următoare Burcă a trimis puţin peste cu o lovitură de cap. Mingea a circulat repede între cele două careuri mai apoi, dar fără ca vreo echipă să-şi creeze ocazii de gol.

La prima dintre ele, în minutul 28, Rondon a deschis scorul pe contraatac, după ce a ajuns singur cu Bain şi a adus nebunia printre cei 15.000 de spectatori din tribune. Scoţienii au preluat mai apoi controlul jocului, iar presiunea exercitată în careul ardelenilor a dat roade în minutul 37. James Forrest, cel mai bun jucător al lui Celtic din prima parte, a restabilit egalitatea cu un şut de la marginea careului, iar la pauză s-a intrat cu 1-1.

Omrani a avut o ocazie uriaşă de a-şi aduce din nou echipa în avantaj în minutul 51, dar reluarea sa din apropiere a fost scoasă de Bain. Meciul a continuat apoi cu o uşoară dominare a CFR-ului, însă fără pericol pentru poarta lui Bain, iar odată cu trecerea timpului nicio echipă nu a mai vrut să rişte. Acelaşi Forrest a fost aproape de gol, însă, după o intervenţie greşită a lui Burcă, dar a trimis pe lângă.

Finalul a fost al CFR-ului.Ţucudean, intrat în locul lui Rondon, şi-a încercat norocul dar şutul său a fost deviat de un fundaş al scoţienilor, iar în minutul 86 Păun şi acelaşi Ţucudean au ratat două şanse bune la aceeaşi fază. Până la urmă s-a terminat 1-1, primul meci pe care scoţienii nu îl câştigă în acest sezon. Returul e marţi, de la ora 21:45, la Glasgow.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)