Lotul Romaniei pentru CE pe echipe – Liga I, fara bihoreni

0
Posted August 3, 2019 by Lucian Popa in Atletism

gagÎntre 9-11 august, la Sandnes (Norvegia), se va desfășura cea de-a opta ediție a Campionatului European pe echipe Liga I, unde România se va lupta cu Belgia, Belarus, Irlanda, Lituania, Norvegia, Olanda, Portugalia, Slovacia, Turcia, Ungaria. Adică, un total de 11 team-uri. În programul de concurs sunt 40 de probe, câte 20 la masculin și tot atâtea la feminin. Cu excepția ștafetelor de 4×100 m, respectiv, 4×400 m, masculin și feminin, la start nu se poate prezenta decât un atlet din fiecare țară. Clasamentul se realizează prin adiționare de puncte, în funcție de locul ocupat (11 pct pentru prima poziție, până la 1 pct pentru ultima). Abandonul, descalificarea sau neprezentarea la una dintre probe nu punctează. Echipa care cumulează cel mai bun punctaj va promova în Superligă la ediția următoare, în timp ce ultimele patru vor retrograda în Liga a II-a.
La ediția anterioară (2017), în Liga I au fost prezente 12 echipe, România terminând competiția pe locul 7, ca obiectiv în acest an fiind păstrarea României în această a doua ligă valorică.
Iată lotul tricolor care are în componență 43 de sportivi (23 la masculin și 20 la feminin):
Feminin – Marina Baboi (100 m, 4×100 m), Camelia Gal (200 m, 4×400 m), Ioana Gheorghe (4×100 m, 4×400 m), Roxana Ene (4×100 m), Maria Mihalache (4×100 m), Andrea Miklos (400 m, 4x400m), Sanda Begyan (400 mg, 4×400 m), Iulia Banaga (100 mg, 4×100 m), Cristina Bălan (4×400 m), Claudia Bobocea (800 m, 1500 m), Claudia Prisecaru (3000 m obs), Roxana Bîrcă (3000 m, 5000 m), Adina Buzescu (prăjină), Andreea Panțuroiu (triplusalt), Alina Rotaru (lungime), Daniela Stanciu (înălțime), Andreea Huzum-Vitan (greutate), Bianca Ghelber (ciocan), Ioana Plăvan (suliță), Andreea Lungu (disc).
Masculin – Petre Rezmiveș (100 m, 4×100 m), Ionuț Neagoe (200 m, 4×100 m), Ioan Melnicescu (4×100 m), Alexandru Terpezan (4×100 m), Robert Parge (400 m, 4×400 m), Zeno Moraru (4×400 m), Cristian Radu (4×400 m), Cristian Pîslaru (4×400 m), Dorin Rusu (3000 m), Cristian Voicu (800 m, 4×400 m), Nicolae Coman (1500 m), Nicolae Soare (5000 m), Cosmin Dumitrache (110 mg), Vlad Dulcescu (400 mg, 4×400 m), Ionuț Dumitru (3000 m obs), Răzvan Grecu (triplusalt), Mihai Donisan (înălțime), Răzvan Deliu (prăjină), Gabriel Bitan (lungime), Andrei Gag (foto, greutate), Alin Firfirică (disc), Alexandru Novac (suliță), Mihăiță Micu (ciocan).
Începând de astăzi (02 august), toți atleții care vor face deplasarea în Norvegia au fost convocați într-un cantonament de pregătire în Poiana Brașov.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)