Consiliul Judetean Bihor vine in sprijinul sportului din judet

0
Posted September 29, 2019 by Lucian Popa in Altele sporturi

sportMembrii Adunării Generale a Asociaților Agenției de Dezvoltare Durabilă Bihor (ADD Bihor) au votat, în unanimitate, o hotărâre privind majorarea cotizației Consiliului Județean Bihor cu suma de 1 milion lei, pentru proiectarea și demararea lucrărilor de execuție a Complexului Sportiv ,,Pădurea Neagră”.

,,Sâmbătă va avea loc ședința ordinară a Consiliului Județean Bihor. În cadrul acesteia, va fi supus votului consilierilor un proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului pe anul 2019, astfel încât să cuprindem, printre altele, alocarea fondurilor necesare proiectării și începerii construcției la acest Complex Sportiv din Aleșd”, a declarat președintele Pásztor Sándor.

Agenția de Dezvoltare Durabilă și-a asumat construirea bazinelor didactice de înot în cele 9 municipii și orașe, membre ADD Bihor, dar, întrucât în Aleșd există deja o piscină, la propunerea Primăriei, Consiliul Județean Bihor va finanța realizarea unui complex sportiv în Pădurea Neagră. Acesta va cuprinde un teren de sport multifuncțional cu dimensiunea de 20 x 40 metri pentru minifotbal, baschet, tenis, handbal și un teren cu dimensiunea de 60 x 90 metri. De asemenea, în cadrul complexului va funcționa o pensiune în regim parter+etaj+mansardă (P+E+M). La parter vor fi amenajate o cameră de cazare pentru persoane cu dizabilități, spații tehnice, bucătărie, sufragerie, recepție, iar la etaj și mansardă vor funcționa 21 camere cu 2, respectiv 3 paturi și grupuri sanitare proprii.

Tot în cadrul ședinței, care a avut loc în cursul zilei de vineri, 27 septembrie 2019, la sediul Consiliului Județean, primarii i-au prezentat președintelui Pásztor Sándor stadiul în care se află cu implementarea lucrărilor de reabilitare și modernizare a unităților de învățământ. Vă reamintim că trei municipii și șase orașe bihorene beneficiază de un sprijin financiar în valoare de 535.000 (TVA inclus) de la Consiliul Județean Bihor, prin Agenția de Dezvoltare Durabilă, pentru renovarea școlilor și grădinițelor.

Agenția de Dezvoltare Durabilă a județului Bihor are printre membrii fondatori Consiliul Județean Bihor și cele 9 orașe și municipii din județul Bihor. Ea își propune să sprijine dezvoltarea economico-socială a județului Bihor și a unităților administrativ-teritoriale, respectând principiile dezvoltării durabile.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)