Primele concluzii dupa perioada de pregatire

0
Posted September 12, 2019 by Lucian Popa in Baschet

achimCristian Achim (foto) a vorbit despre situația CSM CSU Oradea la încheierea perioadei de pregătire și înaintea primului meci oficial în sezonul competițional 2019/20. Tehnicianul roș-albaștrilor s-a arătat mulțumit de cum a decurs această perioadă și mai ales de faptul că nu au existat probleme de efectiv majore în prima lună.

“Sunt de părere că ne aflăm în punctul în care ar trebui să fim. Echipa arată apropiat de ce mi-aș dori eu în acest moment. Cel mai important este că nu am avut probleme de efectiv. Sunt foarte fericit că nu am avut accidentări care să ne dea peste cap planurile.

Treptat, începem să arătăm ce vrem să jucăm. Pe de altă parte, meciurile amicale pot să fie neconcludente. Rămâne de văzut ce vom face în meciurile oficiale, care încep cât de curând.

De acum ne concentrăm atenția asupra dublei cu campioana Ungariei. Primul meci are loc în Ungaria. Știți cum e, va fi o primă jumătate de meci practic, iar la Oradea va fi cea de-a 2-a. Obiectivul nostru este calificarea.”

Referitor la dubla cu Falco Szombathely, antrenorul CSM-ului a spus:

“Știu că maghiarii au o echipă foarte bună, dispusă la efort, care aleargă foarte bine și beneficiază de un public exploziv. Este clar că cel puțin din punct de vedere al pregătirii și stadiului în care se află la această oră, Falco e peste adversarii întâlniți de noi în presezon.”


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)