Serena Williams scrie din nou istorie la Flushing Meadows

0
Posted September 4, 2019 by Lucian Popa in Tenis

serenaSerena Williams (8 WTA) s-a calificat în semifinalele turneului de la US Open, miercuri dimineaţă, după ce a învins-o pe chinezoaica Qiang Wang (18 WTA), scor 6-1, 6-0.
Serena Williams a încheiat partida rapid, fără emoţii, obţinând victoria cu numărul 100 la US Open, turneu din ţara natală pe care l-a câştigat de şase ori. Mai mult, sportiva din Statele Unite ale Americii a ajuns la a 13-a semifinală din carieră la Flushing Meadows.

Potrivit wtatennis.com, partida dintre Williams şi Wang a fost cea mai scurtă din circuitul WTA al acestui an, doar 44 de minute, la egalitate cu cea dintre Simona Halep şi Viktoria Kuzmova, de la Madrid, încheiată cu victoria româncei.

“Sunt confortabilă cu multe meciuri jucate la rând. La fel şi cu meciuri de acest gen, de 44 de minute. Cred că sunt într-un punct al carierei când am dobândit foarte multă experienţă în a juca meciuri foarte lungi şi meciuri foarte scurte. Sunt pregătită pentru orice”, a declarat Serena Williams, la finalul partidei cu Wang.

În semifinalele de la US Open, Serena Williams o va întâlni pe Elina Svitolina (5 WTA). Celălalt penultimul act va fi decis în urma partidelor Belinda Bencic (12 WTA) – Donna Vekic (23 WTA) şi Bianca Andreescu (15 WTA) – Elise Mertens (26 WTA).


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)