Eliminati prematur la Masters-ul de la Paris

0
Posted October 30, 2019 by Lucian Popa in Tenis

tecaCampioni la Basel săptămâna trecută, Horia Tecău și Jean-Julien Rojer (foto) au părăsit proba de dublu a Masters-ului de la Paris încă din primul tur.

Perechea româno-olandeză a fost învinsă de echipa Marcel Granollers (Spania) / Horacio Zeballos (Argentina), cap de serie numărul 2, scor 3-6, 6-3, 10-4, după o oră și 12 minute de joc.

În optimi, Granollers și Zeballos îi vor înfrunta pe britanicii Jamie Murray și Neal Skupski.

Masters-ul de la Paris se dispută în perioada 28 octombrie – 3 noiembrie, pe hard indoor. Are premii totale în valoare de €5,207,405, iar ultimii câștigători sunt Karen Khachanov (la simplu) și Marcel Granollers / Rajeev Ram (dublu).

Pentru Tecău și Rojer urmează participarea la Turneul Campionilor, pe care l-au câștigat în 2015, când au trecut în ultimul act de Florin Mergea şi indianul Rohan Bopanna, scor 6-4, 6-3. Ultima dată ei au participat în 2017 la Turneul Campionilor, când nu au câştigat niciun meci în faza grupelor.

Pentru Tecău, aceasta va fi a şasea participare la Turneul Campionilor, patru alături de Rojer şi două cu suedezul Robert Lindstedt. Singura dată când românul a trecut de grupe a fost atunci când a câştigat trofeul.


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)