Categories Alte sporturi

Invitatie la un sport extrem de solicitant

Sala de sport a Universității din Oradea va găzdui, de vineri în perioada 1-3 noiembrie întrecerile etapei a II-a a Campionatului Național de Tir sportiv la probele de aer comprimat, pușcă și pistol. Evenimentul, care cuprinde și Memorialul Ioan Stănescu, va reuni la start sute de concurenți, proveniți din țară și din Ungaria.
Sala de sport a Universității din Oradea va găzdui în acest sfârșit de săptămână întrecerile celei de-a doua etape a Campionatului Național de Tir sportiv, pușcă șipistol, aer comprimat.
Evenimentul, care va cuprinde și Memorialul Ioan Stănescu, este programat de vineri până duminică și va reuni la start sute de concurenți din țară și din Ungaria.
„Competiția aceasta reprezintă pentru sportivi și un bun prilej de pregătire pentru Finala Campionatului Național, care va avea loc la finele lunii februarie”, după cum a declarat antrenorul clubului organizator, CSU Oradea, Vasile Leț.
Vineri, în prima zi de concurs, întrecerile sunt programate de la ora 9, urmând a reuni probele de pistol. Sâmbătă, de la aceași oră, sunt programate întrecerile din probele de pușcă, iar duminică, în ultima zi, tot de la ora 9, va avea loc concursul pentru probele mixe (băieți – fete), atât la pușcă, cât și la pistol.
În probele de pistol sunt așteptați cei mai mulți concurenți, iar la probele mixte se prefigurează cel mai scăzut număr de competitori.
Din Ungaria sunt așteptați peste 30 de competitori, în timp ce clubul gazdă, CSU Oradea, va alinia 24 de tragători. De la aceștia, antrenorii Vasile Leț și Adriana Floruța așteaptă cât mai multe clasări pe podium.
Intrarea spectatorilor este liberă.

About Author