Cristian Achim: “Au fost oferte de la alte echipe de-a lungul timpului”

0
Posted November 11, 2019 by Lucian Popa in Uncategorized
Ciao restaurant - pizzerie

Cristian Achim, antrenorul CSM CSU Oradea, a participat la conferința de presă ce a urmat victoriei cu BC CSU Sibiu, scor 85-73, în etapa a 5-a din sezonul regulat al Ligii Naționale de baschet masculin – ediția 2019/20. Tehnicianul vâlcean a aniversat zece ani de la preluarea funcției pe care o deține.

Iată ce a spus antrenorul acum în vârstă de 49 ani:

“În primul rând doresc să mulțumesc fanilor pentru primirea făcută. Doresc să mulțumesc tuturor oamenilor fără de care eu nu aș fi putut să ajung la zece ani alături de această echipă. Managerul echipei în momentul venirii mele și actualul președinte, domnul Șerban Sere, președintele clubului din momentul numirii mele în funcție, domnul Florin Birta, domnul primar, sponsorii…Este o foarte mare fericire că după zece ani am ajuns în acest punct. Sunt extrem de bucuros pentru acest lucru.

În ceea ce privește meciul, a fost unul exact cum mi l-am imaginat. Am avut un pic de lipsă de energie și un pic cu prea mare încredere în forțele noastre. Pe de altă parte, băieții au muncit foarte mult, au provocat multe posesii pierdute echipei adverse.Am avut un nivel de combativitate foarte bun și până la urmă am câștigat un meci care era foarte important. Aceste victorii în campionat, în condiții de călătorii și de două meciuri pe săptămână, cu puține antrenamente și fără să putem să lucrăm ceea ce ne-am dori noi, staff-ul tehnic, sunt foarte importante.

Mă bucur că am câștigat fiecare sfert al acestui meci. Se întâmplă pentru a 2-a oară consecutiv, deoarece și în Elveția am avut aceeași situație.”

Întrebat dacă consideră că Oradea dispune de un ascendent în fața Sibiului, antrenorul Achim a replicat:

“Nu este așa. Nu-mi place să pun problema astfel. Și noi, la rândul nostru, am fost în situația Sibiului. O perioadă bună sau rea a unei echipe nu înseamnă că trebuie să tragem concluzii. Dacă o echipă nu performează la nivelul dorit sau scontat într-o anumită perioadă, asta nu înseamnă că trebuie să dăm cu parul sau să punem etichete. Sibiul are doi jucători accidentați și cu siguranță altfel arată o echipă atunci când are astfel de probleme. Și Sibiul are două meciuri pe săptămână, așa că înțeleg perfect situația lor. Am fost în situația lor în nenumărate rânduri. Deci cu siguranță nu mă încearcă niciun sentiment de superioritate. În fața Sibiului sau a oricui. Acesta este sportul. Trecem prin multe, bune și rele.

Sigur că mă bucur pentru noi. O victorie este o victorie. Și mă bucur pentru toate victoriile, nu doar cele cu Sibiul. Însă de aici și până la a avea o anumită superioritate asupra acestei echipe…eu nu cred că e așa. Chiar dacă în momentul de față avem trei victorii în fața Sibiului în acest sezon.”

Întrebat dacă echipa sa poate să tranșeze calificarea în meciul de la Sibiu, în FIBA Europe Cup, Achim a afirmat:

“Noi vom merge să jucăm. Vom vedea ce se va întâmpla. Vom vedea. E firesc să ne dorim victoria, tot așa cum este normal ca și ei să și-o dorească.”

Referitor la aniversarea unui deceniu pe banca echipei orădene, întrebat dacă s-ar fi gândit că va ajunge la acest moment jubiliar, Achim a spus:

“Deloc. Au fost zece ani frumoși pentru că fac ce îmi place. În toți acești zece ani am făcut ce mi-a plăcut. Iar din acest punct de vedere, întotdeauna când faci ceea ce iubești este frumos. Sigur că au fost enorm de multe tensiuni, probleme, situații foarte dificile și grele, însă cu atât mai mult mă bucur că am ajuns în acest punct.

Aș vrea să subliniez că noi am ajuns la acest nivel, să zicem ridicat, mă refer din toate punctele de vedere, după ce ne-am luptat mult timp undeva în zona a 2-a a clasamentului sau a bugetelor. Însă, am crescut sănătos, fără să forțăm nimic. Vreau să aduc în vedere un aspect ce definește acești zece ani: niciodată în acești ani, nu am terminat pe un loc sub bugetul alocat. De cele mai multe ori am fost peste locul din clasamentul bugetelor. Este un lucru extrem de greu de obținut de 1-2 ori și aproape imposibil de reușit aproape în fiecare an.

Vreau încă o dată să subliniez că aici este vorba despre o întreagă mașinărie. Eu ca antrenor nu pot să fac acest lucru singur. Nimeni nu poate asta. Aici este vorba despre întreaga echipă. De la președinte, sponsori, manager, jucători, maseur, fizioterapeut, doctor, preparator fizic, antrenori asistenți, absolut toți cei care au fost aici în acești zece ani, din punctul meu de vedere, și-au făcut treaba extraordinar. Personal, vreau să le mulțumesc tuturor. Le sunt profund recunoscător.”

Întrebat dacă știe alți antrenori în baschetul românesc atât de longevivi pe banca tehnică a unei echipe, antrenorul CSM-ului a precizat:

“Înainte de 1989 au fost mai multe astfel de situații. Dacă tot am întâlnit Sibiul, un exemplu în acest sens este domnul Mircea Vulc. Aș vrea să-l menționez aici și pe Dado Arnautovic. El nu se mai află între noi, dar dacă era, cu siguranță avea deja și el peste zece ani la cârma echipei sale. Chiar mi-a spus Ionuț Georgescu (n.r. team managerul CSU Sibiu) că Dado s-ar fi bucurat pentru mine și cred acest lucru. Vreau să-l amintesc pe Dado, deoarece a fost un om cu adevărat bun.”

Rugat să vorbească despre un moment tensionat în cei zece ani de când se află la cârma echipei orădene, Cristian Achim a declarat:

“Nu pot să intru în detalii deoarece ar fi foarte multe de povestit. Au fost foarte multe momente tensionate în acești ani, nu doar unul. Gândiți-vă că vorbim despre zece ani. Unde, în ce domeniu, nu există momente tensionate timp de zece ani?

Tocmai de aceea, pentru că aceste momente există, e foarte importantă înțelepciunea oamenilor de lângă tine. E foarte importantă. Eu mereu am spus – și nu cred că mă poate bănui cineva de simpatii politice sau ceva de acest gen, pentru că nu am absolut nimic în comun cu acest domeniu – însă domnul Florin Birta a fost un factor de echilibru extraordinar în toată perioada colaborării mele cu el pe relația președinte de club – antrenor. Iar de domnul Șerban Sere nu mai spun, deoarece a fost alături de mine din prima secundă până azi. Vreau să le mulțumesc, deoarece au fost factori de echilibru deosebit de importanți.

Din păcate nu este o chestie foarte des întâlnită, să știți. Din păcate…”

Întrebat dacă a avut oferte și dacă ar fi tentat să dea curs uneia pe viitor, antrenorul CSM CSU Oradea a spus:

“Nu sunt omul care să gândească în felul acesta. Niciodată nu mi-am imaginat că voi ajunge să petrec zece ani alături de această echipă. Întotdeauna m-am gândit la următorul meci. Niciodată dincolo de el. Am încercat să-mi fac treaba cât mai bine în fiecare zi. Nu-mi doresc să plec de aici. Mă simt bine la Oradea, iar această echipă îmi face bine. Sunt în continuare extrem de motivat, ceea ce, zic eu, este o cheie. Pentru că atunci când cineva stă într-un loc foarte mult apare riscul ca motivația să dispară. Nu e cazul meu. Sunt poate mai motivat decât la început. Îmi doresc foarte mult să câștig fiecare meci, muncesc foarte mult pentru asta.

Au fost oferte de la alte echipe de-a lungul timpului. Cu trecerea timpului însă lumea din baschet m-a perceput ca fiind legat de Oradea. Ceea ce mă bucură. Nu mi-am pus nicio secundă problema să plec.”


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)