Nicola Markovic: “Echipa noastra a aratat doua fete”

0
Posted November 14, 2019 by Lucian Popa in Uncategorized
Ciao restaurant - pizzerie

CSM CSU Oradea s-a impus pe terenul lui BC CSU Sibiu, scor 75-69, bifând astfel cea de-a 4-a victorie consecutivă în Grupa D din FIBA Europe Cup – ediția 2019/20. Campioana în exercițiu a României și-a asigurat astfel prezența în faza următoare a competiției.

La finalul întâlnirii bogată în evenimente, de la Sala Transilvania, antrenorul Cristian Achim și căpitanul echipei orădene la acest meci, Nikola Markovic, au participat la conferința de presă. Iată ce au declarat aceștia:

Cristian Achim, antrenor CSM CSU Oradea

“În primul rând doresc să-mi felicit jucătorii pentru puterea de luptă și pentru felul în care au revenit pe parcursul sfertului 3, după un sfert al 2-lea extrem de modest. Totodată, felicit echipa gazdă pentru felul în care și-a apărat șansele îna cest meci.

Suntem foarte fericiți cu această calificare. Prezența în faza a 2-a a competiției este extrem de importantă pentru clubul nostru. Este un sentiment deosebit și ne încearcă un motiv de mândrie că am îndeplinit acest obiectiv.”

Nikola Markovic (foto), căpitan CSM CSU Oradea

“A fost un meci dificil, așa cum e întotdeauna la Sibiu, în această sală. Echipa noastră a arătat două fețe de-a lungul acestui meci. În prima jumătate, cu precădere în sfertul 2, am jucat foarte slab. Ne-au lipsit intensitatea și agresivitatea, fără de care nu ai nicio șansă aici. În schimb, Sibiul a jucat impresionant în acele momente. Am realizat ce am greșit și că este nevoie să corectăm anumite aspecte în joc pentru a putea reveni. Am crescut nivelul de intensitate, agresivitatea și am sperat că putem câștiga, chiar dacă ne-am aflat la un deficit major.”


Despre autor

Lucian Popa

Lucian Popa este proprietarul cotidianului online Arena Bihoreana, avand o bogata experienta ca si corespodent sportiv.

0 Comentarii



Fii primul care comenteaza!


Adauga un comentariu


(obligatoriu)