Anul 2019, cel mai slab an al rezultatelor sportive!!!

Anul 2019 este și va rămâne în noua istorie a sportului bihorean, de departe cel mai slab an când vorbim de rezultatele sportivilor locali. Comparativ cu alți ani, LPS Bihorul are un număr cam la fel de medalii dar în niciun caz la fel de valoroase. Putem spune fără nicoo problemă că este cel mai slab an de la Revoluția din 1989 iar cei care au urcat pe podium în 2019, să nu se supere sub nicio formă. Și asta pentru că vom detalia.
Dacă un judoka care în cea mai bună formă a lui nu trece de primul tur la Campinateke Europene sau Mondiale este pe prima poziție, asta se datorează faptului că a triumfat într-o Cupă Europeană care sunt organizate cu zecile.
Nu mai puțin de opt judoka sunt pe primele zece locuri într-un clasament modest. Asta spune multe. Absolut nimeni nu se uită de fapt ce performanță sunt în județ.
Vă spun eu, zero barat. În condițiile în care pe plan internațional nu contăm sub nicio formă, numai un afon poate să felicite antrenorii pentru rezultatele din 2019.
Și să le luăm pe rând, Huszar Ingrid sportiva anului în clasamentul celor de la CS Crișul are rezultate interne bune, dar cu care nu se poate prezenta onorific pe plan internațional.
Nu contează la o competiție majoră, iar acest aspect trebuie să-i de-a mult de gândit.
La atletism nu are rost să vorbim, o sportivă după două nașteri Ligia Grozan, merge la naționale triumfă cu un rezultat mai mult decât modest și este ce amai bună.
Un sportiv, Laviniu Chis pentru catre antrenorul său personal Robert Olah și-a sacrificat practic viața (familia, copilul, timpul liber), la ultima competiție cât de cât importantă abandonează.
Singurul român, care a avut cinci șanse de a se califica la un Campionat European dar nu a reușit oficial să-și facă baremul.
Băietule, ai luat-o razna rău de tot!!! Despre CS Universitar, nu mai vorbim ei au decis să nu facă gală pentru că anul 2019, este unul în care pur și simplu nu au ce prezenta, scurt și la obiect. Iar cu eșecuri nu se laudă niemni.
Și putem continua la nesfârșit, sunt unii tineri foști performeri, care într-un an, în general au fost cei mai buni sportivi la clubul lor, iar în următorul an au decis să renunțe la performanță. Noroc cu secția de baschet a CSM U Oradea care face performanță pe plan internațional, aste adevărat în mareparte cu străini, dar și cu bani privați.
Cam despre asta vorbim, iar vinovați sunt toți, absolut TOȚI implicați în această activitate așa zisă sportivă. La o primă comparație cu Sălaj, Satu Mare sau Maramureș, cred că stăm mai bine, dar de fapt pe cine încălzește asta.
Continuăm să ne mințim singuri, și o să o facem la nesfîrșit, iniferent de club, ramură sportivă sau identitate!!!

About Author

3 comments

Ar trebui precizate condițiile de antrenament ,care sunt inexistente in special la atletism.Totodata ar trebui precizat faptul ca in tot acest an 2019 unii sportivi multiplii medaliați la naționale și Balcaniada nu au primit vreo indemnizație ,premiere,echipament ,cantonament sau orice altceva!!!

Alexandru says:

Dacă tot criticați sportivii măcar faceți-o corect gramatical !!! 😂

Asta ai înțeles tu din material… ok. Aș prefera cu greșeli de ortografie să laud activitatea sportivă, mi-ar fi fost mult mai ușor… Dar na, o să încerc să mă perfecționez, că de fapt asta contează!!!

Comments are closed.