Du-te 2019, in niciun caz nu o sa-mi fie dor de tine!!!

Du-te 2019, in niciun caz nu o sa-mi fie dor de tine!!!

În sfârșit e gata și 2019. Un an extrem, extrem de slab când vorbim de sport in general.
Făcând un exercițiu de imaginație, eu personal, sunt sportul bihorean iar să alung un astfel de an este perfect autentic.
Dacă căutăm scuze, dacă încercăm din nou să ne ascundem în spatele unor motive a lipsei banilor, a lipsei bazelor sau a lipsei diferitelor categorii de motivații (medicamentație, cercetare, susținerea conducerii) suntem penibili.
Și să o luăm cu începutul… În primele luni ale noului an, toți dar absolut toți se plâng că nu este aprobat bugetul.
Luna ianuarie este luna aburilor de alcool sau prăjeli de la Sărbătorile de Iarnă și nimeni, dar absolut nimeni nu face nimic. Antrenorii pun bani de la ei pentru ca sportivii să ajungă la diferite competiții și îi recuperează când se poate!!!
Recuperare, pe aici pe colo, un program pentru un sport individual sau de echipă ușor de respectat.
Vine februarie sau martie când se aud din nou scuze. Ce așa repede vrei rezultate, știi că nu am avut cantonament, au fost sărbătorile, nu am avut unde să ne pregătim și așa mai departe. Cele mai simple scuze inventate sau adevărate, an de an.
Vine primăvara și încep o parte din eșecuri, iar atunci, abia atunci. își dau seama toți implicați în activitate că o groasă. Sunt tineri, să le mai dăm o șansă, sper ca pe viitor să fie mai bine!!!
Din nou vin Sărbătorile Pascale, iar pregătirea o încep extrem de serios din vară. Cu alte cuvinte sportivi de timp frumos. Și este valabilă la modul general. Când în iunie, iulie sau august au de îndeplinit unele baremuri pe plan internațional, dau din colț în colț căutând mereu să forțeze sportivul la ceva ce nu poate. Cel mai dureros că în județul Bihor rar sunt sporturile la care chiar mai contăm pe plan internațional.
Aici e problema, suntem printre primii în România, te face să te crezi zmeu, dar o dată ce treci granițele țării vezi de fapt când ești de mic…
Toamna, mult dorit-a toamnă începe școala, se fac din nou o serie de selecții, mamă l-am găsit pe vitorul Messi, părinții se împritenesc peste măsură cu antrenorii iar promisiunile le spală creierii.
Nu dragi părinți, una este să dai un copil la sport de dragul de a face sport și alta să fii mințit de președinte, antrenor, colegi că va ajunge să va face și că va drege, fără muncă. Eliminați acest gen de relație!!!
Relația părinte – antrenor trebuie să fie una absolut normală nu de prietenie, iar de aici începe lumea să se gândescă că oare merită sacrificiul copilului pentru a ajunge în vârf.
Pentru că singur e un singur lucru, fără muncă asiduă, fără sacrificiu în niciun caz nu va ajunge sus. 100 %.
Sunt unele mici excepții pe termen scurt.
Și uite așa am ajuns la finalul unui 2019, în care părinții vin cu zâmbetul pe buze la gale și în care nu au înțeles de fapt nimic, dintr-un an întreg, dar dacă-l întrebi de copil, copilul face sport.
Ce sport domnule, ce sport. Vă rog, numai nu vorbiți de performanță. Este un cuvând care trebuie marginalizat din foarte, foarte multe motive…
Du-te 2019, nu o să-mi fie dor de tine sub nicio formă, iar pe viitor sper să nu mai vii pe la noi, și să te îmbraci în Moș Crăciun și să ne distragi măcar atenția. Nu e momentul să mai vorbim despre trecut…

Distribuie articolul: