Vor sa duca la bun sfarsit proiectele sportive

La Palatul Victoria, a avut loc luni după-amiaza, ședința lunară a Comitetului Interministerial de coordonare și organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020. Ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe, a condus discuțiile în cadrul reuniunii de lucru, împreună cu Gheorghe Popescu, consilierul onorific al Premierului.

Instituțiile implicate în organizarea Euro 2020 și-au prezentat rând pe rând noutățile, respectiv stadiul în care se află lucrările, precum și progresul care s-a înregistrat în privința acestora, de la ultima ședintă din luna octombrie.

“Ministerul Tineretului și Sporturilor are un rol de coordonare a pregătirilor pentru organizarea Euro2020 la nivelul atribuțiilor și responsabilităților pe care și le-a asumat statul român, prin ministerele și autoritățile pe care le reprezentați. Împreună, în această formulă, avem obligația să urmărim că toate pregătirile vor fi gata la timp, fără obstacole și că acest prestigios eveniment pentru România va fi un succes. Trebuie să vedem unde sunt întârzieri și ce mecanisme instituționale pot fi create pentru a urgenta rezolvarea unor probleme. Guvernul Orban își asumă un sprijin prioritar pentru Euro2020 și vă rog să acționăm în consecință. Dacă mai este nevoie, vă spun că organizarea cu succes a Euro2020 este parte din programul nostru de guvernare asumat la învestire. Dincolo de chestiunile tehnice, miza noastră în organizarea Euro2020 este să folosim toate investițiile și eforturile pentru a da un MARE imbold sportului de masă din România, să promovăm această idee intens. Voi discuta pe parcursul următoarelor luni cu fiecare dintre dvs. cum putem face acest lucru. Avem o ocazie, trebuie să o utilizăm la maxim”, a declarat ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe.

Astfel, reprezentanții Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor au anunțat că la Aeroportul Băneasa s-a dat ordin de începere pentru proiectare și avizare, dând asigurări că până la jumătatea lunii mai, Corpul A, Corpul B și zona centrală vor fi operaționale pentru a putea fi preluate de către UEFA. De asemenea, lucrările la calea ferată Gara de Nord – Otopeni continuă în ritm normal, depunându-se autorizațiile și pentru ultima parte a construcției.

Reprezentanții Federației Române de Fotbal au prezentat stadiul implementării garanțiilor guvernamentale pentru pregătirea, organizarea și desfășurarea turneului Final UEFA 2020. În acest moment este în plină desfășurare faza de implementare, care se va termina pe 30 aprilie, după care, între 1 mai – 15 iulie, va urma desfășurarea propriu-zisă a evenimentului.

Directorul general al Companiei Naționale de Investiții, Manuela Pătrășcoiu, a prezentat pe scurt stadiul lucrărilor la cele trei stadione, cel mai avansat fiind Steaua, unde, din 10 decembrie a început montarea tablei pe acoperiș, fiind preconizat ca macaralele să fie ridicate de acolo la sfârșitul lunii februarie, iar in luna aprilie să înceapă montarea gazonului. În ce privește Stadionul Rapid, lucrările avansează cu repeziciune, iar Stadionul Arcul de Triumf va fi gata pentru Euro 2020, mai puțin centrul medical.

La această ședință au participat reprezentanți ai instituțiilor implicate în pregătirile pentru Euro 2020, alături de Ministrul Tineretului și Sportului, fiind prezent și Lucian Bode, Ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, dar și secretari de stat din cadrul următoarelor ministere: Educație și Cercetare, Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Finanțelor Publice, Muncii și Protecției Sociale, Afacerilor Externe, Sănătății , Mediului, Apelor și Pădurilor, Afacerilor Interne. De asemenea, au fost reprezentanți și din partea Companiei Naționale de Investiții, ai Federației Române de Fotbal, ai Prefecturii Municipiului București, ai Primăriei Generale a Municipiului București și ai Agenției Naționale Antidoping.

Următoarea ședintă a Comitetului Interministerial de coordonare și organizare a Turneului Final al Campionatului European de Fotbal 2020 va avea loc în luna ianuarie, la o data ce va fi stabilită ulterior.

About Author