Simona Halep si-a aratat limitele. Eliminata la AO

Simona Halep si-a aratat limitele. Eliminata la AO

Garbine Muguruza a fost învinsă o singură dată în semifinalele unui Grand Slam, înfrângerea venind la ediția din 2018 a Roland Garros-ului tocmai în fața Simonei Halep.

Sigur că povestea este alta acum, la fel suprafața de joc. De cealaltă parte, Simo a ajuns de șapte ori până acum în penultimul act al unui Grand Slam, palmaresul fiind 5 victorii și două eșecuri.

Simona Halep și Gabrine Muguruza s-au întâlnit din nou joi 30 ianuarie în semifinalele de la Australian Open.

A fost un meci extrem de intens de ambele părți, Simona Halep arătând o tărie de caracter revenind în meci de fiecare dată. În primul set ambele jucătoare au reușit un break și în cele din urmă s-a ajuns la tie-break. Muguruza a avut șansa de a închide setul, dar Simona a revenit spectaculos. La scorul de 7-7, spanioloaica a făcut dublă greșeală,

A urmat Simona la servici dar a cedat la mare luptă. 10-8 în favoarea lui Muguruza. Nervoasă și frustrată, Simona Halep a rupt pur si simplu racheta.

Setul secund a început cu un nou break reușit de Simona, dar era mult prea tensionată. Muguruza a revenit și și-a luat break-ul înapoi. Simona a servit pentru set la scorul de 5-4, dar nu a reușit să-și fructifice avantajul serviciului. Aici s-a jucat practic meciul. Gabrine Muguruza a reușit în final să se impună cu 7-5 și să ajungă în ultimul act la Australian Open.