Maghiarii castiga titlul european chiar la Budapesta!!!

Maghiarii castiga titlul european chiar la Budapesta!!!

În cursul serii de duminică 26 ianuarie, naţionalele de polo ale Spaniei şi Ungariei au disputat, finala Campionatului European, după ce au eliminat, vineri, reprezentativele Croaţiei, respectiv Muntenegrului, în semifinalele competiţiei. România a încheiat pe locul 11.

Spania a început mai bine jocul și a condus cu scorul de 3-1, pentru ca maghiarii încurajați de un public extrem de numeros să întoarcă până la pauză în favoarea lor scor 4-3.

Spaniolii au egalat imediat, s-a mers cap la cap. Înainte de ultimele opt minute Ungaria avea un gol avans. 6-5.

În cele din urmă au fost egalați, au trecut din nou în avantaj 7-6. Cu 90 secunde înainte de final, scorul era egal 9-9. Au ratat ambele atacuri si a fost nevoie de aruncări de la 5 metri pentru departajare. S-au executat câte cinci aruncări de fiecare parte, maghiarii le-au transformat pe toate, în timp ce spaniolii au ratat-o pe ultima. Așadar scor final 14-13.

România, tot vineri, a încheiat competiţia pe locul 11, după 20-3 cu Turcia, în meciul de clasament final.

Rezultatele complete ale României la CE de la Budapesta sunt 8-9 cu Olanda, 7-15 cu Serbia, 11-10 cu Rusia (în grupa B), 7-14 cu Grecia (baraj pentru sferturi), 10-15 cu Germania (locurile 9-12) şi 20-3 cu Turcia (locurile 11-12).

Campioana europeană din 2020 se va califica la Jocurile Olimpice de la Tokyo, iar alte cinci echipe vor intra în cursa pentru turneul preolimpic de la Rotterdam (29 martie – 5 aprilie), unde vor mai participa alte şapte echipe din lume, pentru patru locuri garantate la JO.

Din Europa sunt deja calificate la Jocurile Olimpice Serbia (câştigătoarea Ligii Mondiale), respectiv Italia şi Spania (locurile 1-2 la Campionatul Mondial).

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.