Categories Fotbal

Primele declaratii ale lui Ioan Hora dupa ce a ajuns la Medias

Atacantul lui Gaz Metan Mediaş, Ioan Hora, este pregătit să o ducă pe echipa pe care o reprezintă acum în play-off-ul Ligii 1. Atacantul a vorbit şi despre perioada de la FCSB.

Atacantul lui Gaz Metan speră să-i răsplătească încrederea lui Edi Iordănescu în el şi să o ducă pe echipa din Mediaş printre cele mai bune şase ale campionatului: „Au contat mult şi antrenorii care sunt. (n.r. – Edi, în primul rând?) În primul rând Edi, pentru că am mai lucrat cu el, ştiu cum lucrează şi mi se pare un profesionist, de aceea am ales Mediaşul. Noi ne jucăm şansa (n.r. pentru calificarea în play-off), nu se ştie niciodată ce se poate întâmpla”, a declarat Ioan Hora.

„Nu ştiu despre Craiova, ştiu doar că s-au interesat. Doar la interes au rămas”, a mai spus Hora.

Hora a petrecut doar jumătate de sezon la FCSB şi a marcat de două ori. Totuşi, acesta devenise a treia opţiune pe postul de atacant, după Florin Tănase şi Harlem Gnohere: „Pe parcurs au fost accidentări, au fost schimbări de lot foarte frecvente şi asta ne-a dăunat, mai ales nouă, atacanţilor. Dacă nu ai continuitate, e greu să revi. Nu a fost deloc un eşec, a fost chiar o perioadă bună, mai ales în prima parte a campionatului. Iar acum, din vară, am mai scârţâit. Dar, per ansamblu, nu pot să fiu supărat pe FCSB. Cu siguranţă, la FCSB este cea mai mare presiune, mai ales din partea media. Orice faci, media e cu ochii pe tine. Dar nu numai media, sunt şi suporterii. Că e FCSB sau Steaua, cam tot acolo se învârte şi zic că şi suporterii au un aport la această presiune.

Cu siguranţă îşi spune cuvântul şi presiunea patronului. Bine, e echipa cu cea mai mare presiune, pentru că ai presiune din partea publicului, a antrenorului, a patronului, a suporterilor, a tuturor”, a mai spus fostul atacant al lui FCSB.

La Gaz Metan Mediaş, atacantul s-a reunit cu Edward Iordănescu, cel alături de care a dat cel mai bun randament din carieră.

About Author