Categories Tenis

Victoria carierei pentru Dominic Thiem

Dominic Thiem, locul 5 ATP, s-a calificat în finala Australian Open, după ce l-a învins, vineri, cu scorul de 3-6, 6-4, 7-6 (3), 7-6 (4), pe germanul Alexander Zverev, locul 7 ATP.

Thiem s-a impus după un meci care a durat trei ore şi 42 de minute şi va evolua în ultimul act cu sârbul Novak Djokovici, locul 2 ATP.

Anterior, austriacul nu mai trecuse niciodată de optimi la Melbourne. În palmaresul său figurează două finale jucate la French Open, în 2018 şi 2019, ambele pierdute în faţa spaniolului Rafael Nadal.

Djokovici conduce cu 6-4 în întâlnirile directe cu Thiem.

Dacă va câştiga finala AusOpen, Novak Djokovici va urca pe prima poziţie ATP, în locul lui Nadal. Dacă Thiem (foto) va câştiga, el va urca pe poziţia a treia ATP, în locul elveţianului Roger Federer.

About Author