Un dialog care nu trebuie omis!!!

Un dialog care nu trebuie omis!!!

Marius Tucă şi Mirel Rădoi au discutat despre meciul de baraj cu Islanda pentru calificarea la EURO 2020, eventualul meci cu Ungaria şi ce şanse avem să câştigăm cât mai multe meciuri la Euro 2020.

Redăm cele mai importante idei din emisiune:

Rădoi, despre liderul naţionalei: Este Chiricheş, iar în spatele lui poate veni Tătăruşanu.

Rădoi, despre idolii lui: Jucătorul care m-a impresionat cel mai mult a fost Fernando Hierro, de la Real Madrid, chiar dacă eram suporter al Barcelonei. Din România, Gică Popescu a fost idolul meu şi apoi Miodrag Belodedici.

Rădoi, despre jucătorii indispensabili: Cred că în momentul de faţă pot da câteva nume, începând cu cei doi portari, Tătăruşanu şi Ionuţ Radu. După aceea Chiricheş. Mai departe Stanciu nu poate lipsi de la echipa naţională, pentru că arată o formă foarte bună, chiar dacă are momente de rătăcire la declaraţii publice. După aceea Cicăldău şi Nistor. Chiar aseară mă uitam la Ianis Hagi.

Rădoi, despre meciul cu Islanda: E clar că e important şi decisiv. Din punctul meu de vedere nu avem decât o piedică – starea gazonului să fie foarte bună. Am strâns date de la toate echipele pe care le-am întâlnit, ne-au ajutat federaţiile. Nu avem mari temeri pentru că presiunea pe care o pot avea jucătorii o s-o luăm asupra noastră. De obicei schimbarea antrenorului la tineret, cât şi la naţională aduce un lucru pozitiv, deci nu cred că vom avea mari probleme la determinare. Fotbalul nu poate fi jucat fără pasiune. Nu poţi când intri pe teren să îţi fie frică să dai pasă, să păşeşti. În momentul când intri aşa cu panică faci greşeli.

Antrenorul naţionalei de fotbal: Ce m-a impresionat cel mai mult când s-a terminat Campionatul European… mi-au spus de la echipa de comunicare şi am înţeles că vor fi suporteri pe aeroport. După aceea mă întâlneam cu oamenii, cu oameni trecut de vârsta a doua. Îmi spuneau – domnule Rădoi, noi nu ne mai uitam la echipa naţională de mulţi ani. Acum ne uităm şi la tineret şi la cealaltă.

Despre relaţia cu Olăroiu: Eu nu am avut pe nimeni până la Cosmin Olăroiu care să îmi spună ce trebuie să fac cu banii sau alte lucruri. Le dau exemplu jucătorilor cum eu la şcoală am avut ca limbi străine franceza şi rusa. Nu mi-a plăcut niciuna aşa că nu am învăţat bine niciuna, decât elementarul. Le-am spus: „învăţaţi”. Eu nu am învăţat engleză la şcoală. A trebuit să învăţ pe parcurs şi e timp pierdut şi energie.

Despre alţi antrenori români: Cred că Răzvan Lucescu şi Cosmin Olăroiu sunt antrenorii care pregătesc îndelung fiecare partidă. Hagi lasă libertatea fiecărui jucător de a fi creativ cu mingea la picior. Trebuie să laşi un jucător să facă şi ceea ce gândeşte. El face asta de la cei cu cea mai mică vârstă, până la cei de la echipa mare. Aici probabil vine şi de la el. El a fost un jucător care făcea aşa ceva şi a transmis-o foarte bine şi se vede pentru că Viitorul e una dintre echipele care joacă foarte, foarte spectaculos.

Despre accidentarea suferită: Era o fază banală, pentru că era mingea în aer. Eu nu am auzit, nu am văzut pe nimeni venind din spate. La Luca Toni, îmi spunea antrenorul, la orice minge te plasezi în faţa lui. M-a prins Raţ dintr-o parte într-o lovitură de cap şi am avut o fractură de piramidă nazală şi la pomete.