Irina Deleanu: MTS-ul și Guvernul vrea să ne descurcăm singuri

Irina Deleanu: MTS-ul și Guvernul vrea să ne descurcăm singuri

Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică (FRGR), Irina Deleanu (foto), a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că nu înţelege cum anumite federaţii neolimpice au primit buget dublu faţă de 2019 în anul olimpic 2020 de la Ministerul Tineretului şi Sportului, iar instituţiei pe care o reprezintă i s-a repartizat o sumă diminuată considerabil.

„Nu vreau să ne comparăm cu federaţiile olimpice cu rezultate mai mari… eu înţeleg că este an olimpic, înţeleg că sunt federaţii cu rezultate mai bune ca ale noastre, cum sunt canotaj, scrimă şi altele. Dar nu înţeleg de ce nouă ni s-a diminuat considerabil bugetul (n.r. – 800.000 de lei în 2020 faţă de 1.570.000 de lei în 2019) şi s-au dublat bugetele federaţiilor neolimpice. Şi nu vreau să dau nume, pentru că toţi vrem să facem sport în ţara asta. Dar e de neînţeles cum federaţii neolimpice au reuşit să îşi dubleze bugetul într-un an olimpic cum este 2020. Când l-am întrebat, domnul ministru nu a putut să îmi dea o explicaţie clară. Mi-a spus doar că ăsta a fost bugetul şi aşa a fost împărţit”, a afirmat Deleanu.

„Noi întotdeauna ne-am confruntat cu problema financiară. Federaţia noastră nu beneficiază de un buget care să permită organizarea mai multor competiţii. Federaţia Română de Gimnastică Ritmică are anul acesta un buget de nici 200.000 de euro, din care aproximativ 50% vine de la MTS, şi ne luptăm cu federaţii din Rusia, Belarus, Italia sau Ucraina care au bugete de milioane de euro… Rusia de exemplu are 6 milioane. Dar noi totuşi cu acest buget mic reuşim să facem performanţă şi să intrăm în competiţii internaţionale”, a adăugat ea.

Preşedinta a menţionat că în acest an Federaţia Română de Gimnastică Ritmică va organiza două competiţii internaţionale în ţară. „Anul acesta ne-am propus să organizăm două competiţii internaţionale, Cupa Irina Deleanu, care a ajuns la ediţia numărul 19 şi care va avea loc în acest weekend, şi World Challenge Cup, care se va desfăşura al doilea an consecutiv la Cluj-Napoca. După succesul de anul trecut, Uniunea Internaţională de Gimnastică ne-a propus să organizăm un format de competiţie nou din 2021. Este vorba despre Cupa Europei, care se va desfăşura în patru etape, iar una dintre acestea va fi găzduită de noi la Cluj în 2021”, a spus ea.

Irina Deleanu este însă îngrijorată în ceea ce priveşte acoperirea costurilor competiţiei World Challenge Cup 2020, care se ridică la 2 milioane de lei.

„Urmează să mai discutăm la minister referitor la World Challenge Cup, pentru că la ora actuală nu dispunem de fondurile necesare. MTS şi Guvernul ne îndeamnă an de an să ne descurcăm singuri, să găsim fonduri din venituri proprii… Şi noi încercăm să facem asta, dar legea nu ne permite foarte multe, companiile private nu sunt motivate să facă acest lucru. La World Challenge Cup (26-28 iunie) aşteptăm cele mai bune gimnaste ale lumii, pentru că această competiţie se desfăşoară cu două săptămâni înainte de Jocurile Olimpice de la Tokyo şi toate sportivele vor veni să îşi prezinte exerciţiile şi să intre în formă. Sunt îngrijorată în ceea ce priveşte fondurile pentru World Challenge Cup. Însă am încredere că lucrurile se vor rezolva în bine până la urmă. Întotdeauna mi s-a întâmplat aşa. Cheltuielile de organizare a World Challenge Cup sunt de 2 milioane de lei, în condiţiile în care bugetul de la MTS este de 800.000 de lei. E o misiune imposibilă, dar sperăm că la Cluj ne vom revedea cu zâmbetul pe buze”, a precizat Deleanu.