Categories Fotbal

Ajax si Arsenal, eliminate prematur in Europa League

Formaţiile Getafe, Şahtior Doneţk, FC Copenhaga, Inter Milano şi Manchester United s-au calificat, joi seară, în optimile de finală ale Europa League. Echipele Arsenal Londra și Ajax Amsterdam au fost eliminate.

Rezultate din manşa secundă a 16-imilor Europa League:

Ajax Amsterdam vs Getafe* 2-1 (2-3 la general)
Răzvan Marin a fost rezervă la Ajax.
Au marcat: Pereira ’10, Olivera ’64 (autogol) / Mata ‘5

Benfica vs Şahtior Doneţk* 3-3 (4-5 la general)
Au marcat: Pizzi ‘9, Dias ’36, Silva ‘47 / Dias ’12 (autogol), Stepanenko ’49, Patrick ‘71

Celtic Glasgow vs FC Copenhaga* 1-3 (2-4 la general)
Au marcat: Edouard ’83 (penalti) / Santos ’51, Biel ’85, N’Doye ‘88

Inter Milano* vs Ludogorets Razgrad 2-1 (4-1 la general)
La Ludogorets, Dragoş Grigore a fost integralist, Claudiu Keşeru a jucat până în minutul 64, iar Cosmin Moţi a fost rezervă.
Au marcat: Biraghi ’32, Lukaku ‘45+4 / Cauly ‘26

Manchester United* vs FC Bruges 5-0 (6-1 la general)
Au marcat: Fernandes ’27, Ighalo ’34, McTominay ’41, Fred ’82, ‘90+3
În minutul 23, de la FC Bruges a fost eliminat Deli.

FC Sevilla* vs CFR Cluj 0-0 (1-1 la general)

Arsenal vs Olympiakos* 1-2 după prelungiri (2-2 la general)
Au marcat: Aubameyang ’113 / Cisse ’53, El Arabi ’119

Meciul Salzburg vs Eintracht Frankfurt (în tur 1-4) a fost amânat pentru vineri, din cauza unei furtuni.

Joi s-au mai calificat Bayer Leverkusen, Istanbul Başakşehir, FC Basel, Wolverhampton, AS Roma, LASK Linz şi Wolfsburg.

Miercuri, a obţinut calificarea în optimile Europa League echipa lui Ianis Hagi, Glasgow Rangers (scor 1-0 în returul cu Sporting Braga, după ce în tur a fost 3-2 pentru Rangers).

Tragerea la sorţi a optimilor de finală ale Europa League este programată vineri, la Nyon, la ora 14.00.

About Author