Categories Fotbal

O noua baza sportivă destinată fotbalului, în cel mai scurt timp

Consiliul Local Oradea a aprobat participarea municipiului Oradea în cadrul Programului național de construcții de interes public sau social, subprogramul ”Complexuri sportive”, în vederea realizării unui Complex Sportiv în Cartierul Velența, în zona str. Calea Clujului nr. 202.
De precizat că Programul național de construcții de interes public sau social se realizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației publice prin Compania Națională de Investiții (CNI).

Direcția Patrimoniu Imobiliar împreună cu Instituția Arhitectului Șef a analizat starea spațiilor în care se desfășoară activități sportive în Oradea, dispunerea acestora în cartierele orădene și a identificat amplasamentul care din punct de vedere a fluxurilor de circulație, a repartizării urbanistice este propriu construirii la actualele standarde.

Astfel, viitorul complex sportiv va fi realizat în zona str. Calea Clujului nr. 202, mai precis în spatele terenului de fotbal ”Motorul”. Complexul sportiv va avea o suprafață de cca 1,5 ha și va cuprinde 4 terenuri de fotbal, 1 vestiar și aprox 50 de locuri de parcare destinate celor care vor utiliza aceste terenuri. “În paralel, vom reabilita și terenul existent, astfel ca la încheierea lucrărilor să avem o bază de sport extinsă, de aproximativ 13.000 mp”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Investiția va fi asigurată prin Compania Națională de Investiții, primăriei revenindu-i lucrările care vizează asigurarea utilităților, amenajarea drumurilor de acces și a parcărilor.

”În perioada următoare, vom solicita Companiei Naționale de Investiții proiectul-tip de realizare a complexului sportiv, urmând să aprobăm apoi în Consiliul Local SF-ul și coridorul lucrării”, a precizat Cristian Popescu – directorul adjunct al Direcției Patrimoniu Imobiliar din Primăria Oradea.

Tot în cadrul ședinței s-a aprobat amplasamentul destinat complexului sportiv din Cartierul Velența, caracterul de interes public local pentru amplasamentul respectiv, dar și demararea procedurii de expropriere în baza proiectului ”Construcții de baze sportive – proiect tip 1 al Companiei Naționale de Investiții S.A”.

About Author