Barajul cu Islanda la o dată stabilită ulterior

Barajul cu Islanda la o dată stabilită ulterior

Răzvan Burleanu (președintele FRF) a făcut unele precizări după amânarea Euro 2020. De asemenea, oficialul de la Casa Fotbalului a vorbit și despre Liga 1, dar și despre barajul cu Islanda.

Despre Liga 1

„Data la care România trebuie să încheie campionatul este 28 iunie, în loc de 1 iunie. 10 loturi naționale au deja activitatea suspendată până la data de 1 mai.

În momentul de față, la nivelul Ligii 1, mai sunt de disputat 8 etape din play-off, 12 din play-out, 14 etape din liga a 2-a și a 3-a, din Cupa României mai avem nevoie de 2 date disponibile: pentru semifinale și finală.

Trebuie să luăm în considerare și barajul de promovare în Liga 1. Lucrăm în prezent pentru scenariile conform cărora vom relua Liga 1. În cel mai bun caz, competiția se va relua pe 22 aprilie, iar cea mai pesimistă situație prevede reluarea jocurilor pe data de 13 iunie. Dacă situația se va înrăutăți, vom apela la minigrupe sau meciuri eliminatorii” – Răzvan Burleanu.

Despre barajul cu Islanda

„Am decis astăzi amânarea meciurilor de play-off din martie pentru iunie 2020, ceea ce înseamnă că vom anula meciul cu Anglia de pe 7 iunie, pentru a face loc meciurilor de baraj” – Răzvan Burleanu.

În ce condiții vor fi reluate meciurile

„Fotbalul se va relua cu porțile închise doar în momentul în care vom ști sigur că siguranța jucătorilor, a staff-ului și a publicului nu este în pericol. Vreau să invit pe această cale pe toți membrii fotbalului românesc la solidaritate în zilele următoare” – Răzvan Burleanu.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.