Idei îndrăznețe. Stadionele pot fi o soluție de criză

Idei îndrăznețe. Stadionele pot fi o soluție de criză

Prefectul judeţului Constanţa, George Niculescu, a anunţat, marţi, că pe stadionul Portul din municipiu va fi amplasat Spitalul Militar mobil, iar lucrările vor începe la sfârşitul acestei săptămâni. În această unitate vor fi tratate cazuri uşoare şi medii de Covid-19, anunţă Cuget Liber Constanţa.

Prefectul de Constanţa a transmis că a mers cu reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale pentru a găsi locul perfect pentru a fi amplasat spitalul militar mobil, iar atenţia tuturor s-a oprit asupra stadionul Portul. Medici şi personal medical militar vor fi detaşaţi pentru funcţionarea acestui spital, care va reduce din presiunea exercitată pe Spitalul Clinic de Boli Infecţioase.

După cum a afirmat prefectul George Niculescu, lucrările pentru ridicarea spitalului vor începe în acest weekend şi se va merge în ritm accelerat.

„Medici şi personal medical militar vor fi detaşaţi pentru funcţionarea acestui spital, menit să reducă din presiunea exercitată pe Spitalul de Boli Infecţioase. Zilele următoare, genişti şi topografi din MApN vor inspecta locul desemnat pentru amplasare, urmând ca în weekend să înceapă lucrările propriu-zise de ridicare a spitalului militar mobil. Este un pas important şi o soluţie viabilă pentru ca oamenii să poată beneficia de cel mai bun tratament, în cazul în care situaţia o va cere. Ţin să le mulţumesc celor din Ministerul Apărării Naţionale, care nu au ezitat să ne sprijine şi sunt sigur că o vor face necondiţionat, pentru binele comun al tuturor românilor”, a spus prefectul judeţului Constanţa.

Stadionul „Portul” se află în proprietatea Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa, baza sportivă fiind la zeci de ani distanţă depărtare de standardele europene. Până de curând, aici îşi desfăşura activitatea echipa de liga a patra, Portul Constanţa, alături de grupele sale de juniori.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.