Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu, autoizolare la domiciliu

Mirel Rădoi și Răzvan Burleanu, autoizolare la domiciliu

FRF a anunţat, luni, că delegaţia forului la Congresul UEFA de la Amsterdam şi la tragerea la sorţi a Ligii Naţiunilor (2-3 martie) a intrat în autoizolare la domiciliu, după ce unii dintre participanţii la aceste evenimente au fost infectaţi cu COVID-19.

Comunicatul FRF

„Delegația FRF la Congresul UEFA și ulterior la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor a fost formată din Răzvan Burleanu (foto, președinte), Radu Vișan (secretar general), Gabriel Bodescu (secretar general adjunct), Mirel Rădoi (selecționer), Mihai Stoichiță (director tehnic) și Gabriel Berceanu (ofițer de presă al echipei naționale).

Reprezentanții FRF nu au avut contacte directe cu persoanele declarate infectate, ci doar contact ambiental, în sala de congres. De la acel moment se vor împlini mâine 14 zile, perioadă relevantă pentru apariția simptomelor, conform autorităților sanitare.

Cei șase reprezentanți ai FRF la tragerea la sorți a Ligii Națiunilor nu prezintă niciun fel de simptome care ar putea fi asociate cu COVID-19. Ei au intrat în izolare autoimpusă de la aflarea veștilor despre participanții depistați cu coronavirus.

Totodată, managementul FRF a avut contacte reduse cu angajații începând cu data de 11 martie. Urmând recomandările autorităților române, de la acea dată angajații FRF își derulează activitatea profesională de acasă, online, și nu vin la sediul FRF decât pentru chestiuni absolut speciale.

Cei care au compus delegația FRF vor continua să rămână în izolare până la finalul acestei săptămâni.

Președintele Răzvan Burleanu va intra mâine, de la domiciliu, în teleconferință cu conducerea UEFA, urmând ca ulterior să comunice public deciziile forului continental”, se arată pe site-ul FRF.

UEFA a anunţat, joi, că în contextul problemelor cauzate în Europa de coronavirus a programat marţi, videoconferinţe cu toţi cei implicaţi, în care să se discute despre reacţia fotbalului la pandemie şi situaţia tuturor competiţiilor interne şi continentale, inclusiv despre Euro-2020, scrie News.ro.

În weekend, au fost înregistrate cazuri de coronavirus în rândul reprezentanților Serbiei și ai Elveției, participanți la reuniunea din Olanda.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.