Prostie umană dusă la extrem sau plătesc polițe

Prostie umană dusă la extrem sau plătesc polițe

Un simplu meci de handbal feminin, disputat în sala de la Universitatea între orădence și fetele de la Târgu Mureș a stârnit un interes, negativ.
Și asta prin prisma faptului că cei doi arbitrii, din Timișoara, cărora numerită să le dăm numele au ieșit în evidență. În niciun caz la capitolul pozitiv.
Dacă meciul era unul absolut normal, cu o echipă vizitatoare net superioară, cavalerii fluierului au ținut să-și arate prostia sau să plătească unele polițe mai vechi. Altfel nu se explică atitudinea total nagativă față de Cristian Ardelean, antrenorul secund al gazdelor care culmea este colg cu ei, având și el calitatea de arbitru binențeles la alte jocuri.

Primele minute secundul orădean a fost avertizat verbal, pentru că s-a presupus că a contestat ceva decizie banală.
Trec minute bune, jocul curge clar spre poata orădeană, arbitrii opresc meciul pentru a-i atrage atenția secundului să ia loc pe bancă, vezi doamne deranjând când adverarele au șase sau șapte goluri avans. Din tribune se aud primele contestări așa în șoaptă: Ce faceți, bre, lecția de arbitraj și de aplicare a regulamentului!!!
Nu trec decât trei minute și la un atac la gazdelor, unul dintre arbitrii dă eliminare la bancă. Motivul, din nou Cristi Ardelean a avut tupeul sau curajul să aibă o replică referitoare binențeles la jocul de handbal… Atunci deja tribunele au început în cor să huiduie, o decizie care pur și simplu nu-și avea rostul.
Prostie umană cât cuprinde, sau o poliță de plătit pentru o prestație mai vechi a arbitrului, care este secund, în zona Timișoarei. Cine știe care sunt visele celor care pun fluerul în gură.
Nu a interesat pe nimeni o eliminare în plus sau în minus, oaspetel fiind mai bune pe parchet, dar progresul handbalului feminin românesc nu va avea loc cu astfel de atitudine.
Ce mai contează prestație în compensare la unele decizii, nu e normal ca atunci când ești delegat să oficiezi un joc sportiv sau individual, tu să-și propui sau dorești să ajungi în prim plan. Binențeles că la pauză și la final, între cele două părți a fost un dialog al muților, nici privirile nu s-au mai intersectat pentru că nu aveau motive. Personal, găseam o soluție de a-i penaliza pe cei doi, veniți de pe Bega, nu știu cum, pur și simplu plăteam baremul în fise. Sau orice altă metodă care să le dea și lor de gândit, că nu sunt Dumnezeii sportului sau adepții comisiei care împarte dreptatea după bunul plac!!! O lecție de la care cei care tutoși doresc să ajungă arbitrii să nu se gândescă doar la momentul când vine și rândul lui să-l f… pe cel pe care nu are capacitatea de a-l ierta.

Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.