Un prim semn rău pentru JO de la Tokio!!!

Abia plecată din Olympia, micul orășel din Insula Peloponeză, loc unde, în 1896, au început primele Jocuri Olimpice moderne, că drumul torței olimpice s-a și încheiat prematur, după ce a străbătut doar o mică parte din traseul spre Atena – practic, nu apucase să plece de pe Insulă și să se uite spre capitala țării, Atena, unde urmează să aibă loc predarea ștafetei!. Și cauza, nu se putea altfel, a fost teama de coronavirusul ucigaș, un criminal nevăzut, care acționează în cele mai surprinzătoare locuri.

Sparta a fost orașul cap de linie al flăcării olimpice…

La numai o zi de la aprinderea torței, Comitetul Olimpic din Grecia a oprit, vineri, parcursul flăcării pe șosea, din pricina mulțimii neașteptat de mari, adunată pe traseu ca să fie cât mai aproape de purtătorul simbolului Jocurilor Olimpice. În ciuda solicitărilor repetate, pentru ca publicul să rămână departe și să nu se creeze posibilitatea de răspândire a virusului, mii de oameni s-au strâns în Sparta, o localitate pe unde flacăra avea să treacă, determinând Comitetul Olimpic din Grecia să ia această decizie, deloc populară. ”Am luat această hotărâre dificilă, dar esențială, de a anula restul programului de transport al flăcării, pe teritoriul țării. În prealabil, am avut consultări cu Ministerul Sănătății și cu Comitetul Olimpic Internațional. Predarea torței către oficialitățile nipone se va face pe 19 martie, pe Stadionul din Atena”, au spus reprezentanții Comitetului Olimpic din Grecia.

Se amână Olimpiada?

Să reamintim că și ceremonia de aprindere a flăcării olimpice, ce a avut loc joi, în Olympia, s-a desfășurat într-un cerc restrâns, cu un număr mic de oficiali și participanți, cam 100, care au fost martori la punerea în scenă a poveștii care vine din antichitate. Grecii au anunțat că și pe Stadionul din Atena, la momentul de predare a torței olimpice, numărul celor care vor asista nu va fi mai mare de 150!

”În conformitate cu politica de contramăsuri stabilite de guvernul țării, vom colabora îndeaproape cu toate municipalitățile și organizațiile conexe din Japonia, pentru ca traseul flăcării olimpice, care începe pe 26 martie, pe teritoriul Japoniei, să fie unul în siguranță”, au spus și organizatorii Olimpiadei de la Tokyo. Doar că, totul este la nivel declarativ – sigur, japonezii se pregătesc și îi cred capabili să asigure un drum perfect în siguranță, pentru flacăra olimpică, dar se pare că în unele cercuri, chiar înalte, se vorbește tot mai insistent de amânarea Olimpiadei, cu un an sau doi….

About Author